Călătorie de coșmar

Sucevenii merg o noapte întreagă spre Litoral, cu vagoane etajate pentru trenurile de navetiști

De regulă, aceste vagoane circulă de la Suceava la Pașcani sau până la Iași, pe trenurile folosite preponderent de navetiști și elevi
De regulă, aceste vagoane circulă de la Suceava la Pașcani sau până la Iași, pe trenurile folosite preponderent de navetiști și elevi

O călătorie de zece ore sau chiar mai mult, de la Suceava până la Constanța sau Mangalia, s-a transformat într-un coșmar pentru o parte dintre sucevenii care au ales să meargă în aceste zile cu trenul spre litoralul Mării Negre. De câteva zile, din cauza cererii foarte mari de bilete, CFR a decis să suplimenteze trenul InterRegio Suceava Nord-Mangalia cu două vagoane etajate, cu capacitate mare de transport. Problema este că aceste vagoane sunt destinate trenurilor Regio (fostele trenuri Personal), având spații mici între scaune și foarte puțin loc pentru bagaje. Cu alte cuvinte condiții foarte proaste pentru o călătorie lungă.
Cum au ajuns vagoanele de navetă la trenul de lung parcurs
În aceste zile, trenul IR 1862/1856 Iași/Suceava – Mangalia circulă cu 16 vagoane (opt de la Suceava și opt de la Iași). Din cele 16 vagoane, doar 15 mai circulă după Constanța, spre Mangalia, aceasta fiind lungimea maximă cu care poate merge garnitura pe acel tronson. Pentru că numărul de călători depășește capacitatea de transport a vagoanelor normale (de maximum 80 de locuri) s-a recurs la vagoanele etajate (cu o capacitate de 120 de locuri). Acestea din urmă sunt vagoane noi, cu aer condiționat și prize, însă nu au fost concepute pentru călătorii lungi, după cum recunosc și toți reprezentanții CFR.
De regulă, aceste vagoane circulă de la Suceava la Pașcani sau până la Iași, pe trenurile folosite preponderent de navetiști și elevi care merg câteva stații.
Oameni revoltați sau resemnați, după o noapte de călătorie în vagoanele etajate
Ieri dimineață, reporterii Monitorului de Suceava s-au deplasat în Gara Verești, unde au așteptat sosirea trenului IR Mangalia-Suceava Nord. Am urcat în vagoanele etajate, iar oamenii au răbufnit imediat. Mai toți aveau bagajele sub scaune sau sub picioare și stăteau înghesuiți, spațiile dintre scaune fiind foarte mici în comparație cu vagoanele normale folosite pe trenurile IR.
Ciprian Negotei, unul dintre călători, s-a declarat revoltat că a plătit un „preț de occident”, însă condițiile sunt proaste.
„Locurile de bagaje aproape că nu există, le-am pus pe sub scaune și sub picioare, așa a circulat toată lumea”.
Radu Boca, un alt călător, era la fel de nemulțumit: „Nu există loc de bagaje și nici pentru stat pe scaun cât de cât confortabil pentru o noapte întreagă. La prețurile pe care le dăm condițiile lasă de dorit și nu am primit nici o explicație, e problema noastră cum ne descurcăm”. Oamenii au relatat că dacă aproape de Suceava trenul s-a mai golit, de la Constanța și până la Bacău s-a circulat în condiții infernale.
Alți călători erau deja resemnați.
„Mi s-a spus că au fost foarte multe cereri și au trebuit să suplimenteze trenul cu vagoane din acestea etajate. Nu mi se pare normal, dar asta e”, ne-a spus o tânără.
Șeful Regionalei CFR Iași: “Am apelat la această soluție cam neplăcută pentru a acoperi cât de cât cererea”
Contactați de Monitorul de Suceava, șefii de la CFR au admis că soluția vagoanelor etajate nu e foarte fericită, însă cred că au ales răul cel mai mic.
Iordan Vintilă, șeful Regionalei CFR Iași, a explicat: „Am folosit aceste vagoane etajate doar în caz de forță majoră, pentru că am avut foarte multe solicitări pentru destinația mare. Trenul de Suceava circulă combinat cu cel de la Iași din stația Mărășești și are un număr limitat de vagoane, 16. Am apelat la această soluție cam neplăcută pentru a acoperi cât de cât cererea de bilete”.
Soluție pentru rezolvarea problemei și sporirea încasărilor, din vara lui 2015
Chiar și în aceste condiții, mulți călători nu mai găsesc locuri și își cumpără bilete fără loc, călătorind o noapte întreagă pe culoarele vagoanelor.
Cu ani în urmă, cele două trenuri din Moldova spre Litoral, cel de la Iași și cel de la Suceava, circulau separat, astfel că nu se mai ajungea la situații ca cele de acum. De când cele două garnituri au fost combinate, pentru a se face economii, s-a ajuns ca grupa de Suceava a trenului să poată avea maximum opt vagoane, aici fiind incluse și cel de clasa I și vagonul cușetă. Mult prea puțin pentru cererea din această perioadă.
Iordan Vintilă susține că CFR va rezolva această problemă din sezonul estival viitor. În vara lui 2015 trenurile din Iași și Suceava ar urma să circule separat, evitându-se situațiile de acum, în paralel cu sporirea încasărilor.
„Pentru acest an vagoanele etajate suntsingura soluție pentru a transporta zilnic 1.500 de oameni din Moldova spre litoral”, a mai spus Vintilă. Aceste vagoane etajate care circulă suplimentar vor mai fi menținute o scurtă perioadă, după care garnitura va rămâne cea de bază, cu vagoane normale pentru IR.

Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru