Situație

Sucevenii, mari amatori de alcool



Foto: www.flickr.com
Foto: www.flickr.com

Procentajul sucevenilor, bărbați și femei, care consumă alcool este alarmant, afirmă dr. Irina Badrajan, secretarul Asociației Județene a Medicilor de Familie, indicând una din concluziile desprinse în urma programului național de evaluare a stării de sănătate a populației.
Potrivit medicului, sucevenii, indiferent de sex, beau foarte mult, majoritatea trecând deja granița către alcoolism fără să-și dea seama de acest lucru.
Băuturile tari, în topul preferințelor
“Dintre pacienții mei, de exemplu, 50% consumă frecvent alcool. Din păcate, lumea nu înțelege că alcoolic nu este doar cel care bea până cade jos, ci și cel care consumă 30 ml de alcool pe zi, fiindcă aceasta este doza la care alcoolul atacă întregul organism. Unii oameni ar putea zice că nu sunt alcoolici întrucât nu s-au îmbătat în viața lor, dar nu așa se pune problema. Dacă beau în fiecare zi câte un pahar, atunci sunt alcoolici. Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației a confirmat că în Suceava se bea și încă mult. În plus, este o zonă în care se consumă în special băuturi tari, care au un impact devastator asupra ficatului, ceea ce face ca lucrurile să fie și mai grave. Obișnuința sucevenilor de a bea o țuică înainte de masă este foarte dăunătoare”, a punctat Badrajan.
Se mănâncă mult și prost
Medicul a arătat că alcoolismul este dublat de un alt viciu, la fel de nociv, respectiv fumatul, acestor obiceiuri dăunătoare alăturându-li-se un altul, și anume alimentația ieftină și de proastă calitate care îngrașă, efectul pe termen lung fiind apariția unor boli grave.
“80% din populația adultă a județului are tulburări ale metabolismului lipidelor. Acest lucru demonstrează că sucevenii au un nivel educațional și financiar extrem de scăzut și se expun riscului de a face în viitor hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale sau coronariene, insuficiență renală. Alimentația populației abundă în glucide, iar prin glucide nu înțelegem doar dulciurile, printre care ciocolata și zahărul, ci și pâinea, făinoasele, cartofii, care sunt baza unei anumite categorii de persoane. Sucevenii, ca mai toți românii, mănâncă mult și prost, motiv pentru care suferă de o serie de boli metabolice destul de grave, prima fiind diabetul”, explică secretarul Asociației Județene a Medicilor de Familie.
Promiscuitate sexuală
Dr. Irina Badrajan a subliniat că sănătatea sucevenilor este destul de precară, în condițiile în care hrana nu este corespunzătoare, iar deficiențele în alimentație se suprapun cu alcoolismul și fumatul.
La toate acestea se adaugă și promiscuitatea sexuală, cauza a nenumărate afecțiuni ale tractului genital, unele dintre ele extrem de periculoase întrucât conduc la apariția cancerului (de col uterin, de exemplu).
„Sunt multe tulburări de dinamică sexuală, dar acesta este un aspect despre care oamenii se jenează să vorbească, deși este o parte a vieții foarte importantă, de care depinde și sănătatea individului”, a completat medicul.
33,1% din populație, predispusă la boli grave
Potrivit datelor contabilizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, în perioada iulie 2007- iulie 2008, în cadrul Programului Național de evaluare a stării de sănătate a populației, un număr de 363.971 persoane din județ au fost evaluate de medicii de familie, dintre care 301.006 asigurați și 62.965 neasigurați.
Din totalul sucevenilor examinați, 120.498 au fost depistați cu risc de îmbolnăvire pentru diverse boli, reprezentând un procent de 33,1% din populația evaluată. Persoanele în cauză au fost identificate cu risc de îmbolnăvire pentru una, două sau mai multe boli, după cum urmează: pentru diabet zaharat – 110.388 cazuri; pentru boli cardiovasculare – 26.832 cazuri; pentru cancer uterin – 5.032 cazuri; pentru cancer de sân – 2.435 cazuri; pentru cancer de col uterin – 2.373 cazuri; pentru cancer colorectal – 1.481 cazuri; pentru boală renală cronică – 851 cazuri; pentru accident vascular cerebral – 706 cazuri; pentru osteoporoză – 397 cazuri.




Recomandări

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale
Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților
Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților