Fotbal Club Cetatea

Sucevenii le-au pus gând rău fotbaliștilor lui Sechelariu



Pană crede că elevii săi vor câștiga la două goluri diferență
Pană crede că elevii săi vor câștiga la două goluri diferență

FCM Bacău este adversarul pe care sorții l-au scos în calea grupării sucevene la revenirea în eșalonul secund al fotbalului românesc. Formația lui Cristi Popovici nu mai este de mult o sperietoare pentru formațiile care activează în Liga a II-a, astfel că fotbaliștii pregătiți de Marian Pană au șanse reale să debuteze cu dreptul în actuala ediție de campionat. Doar doi jucători noi au poposit la Bacău în această vară, Nicolas Vajou (liber de contract) și Marius Doboș (împrumut, FC Vaslui), care se alătură unui lot de fotbaliști tineri, crescuți în marea lor majoritate la centru de copii și juniori al clubului. În condițiile în care gruparea pregătită de Cristi Popovici s-a despărțit în intersezon de doi fotbaliști foarte importanți în angrenajul echipei, Geamăn și Mavriche, obiectivul FCM-ului în acest sezon nu poate fi decât salvarea de la retrogradare.
Pană vrea o clasare în primele opt Tehnicianul sucevean s-a declarat optimist în șansele formației sale în confruntarea de astăzi cu FCM Bacău, pronosticând o victorie la două goluri diferență în favoarea Cetății. „Chiar dacă ne-am mișcat mai greu, până la urmă am reușit să ne completăm lotul cu câțiva fotbaliști de valoare. Cu ajutorul publicului sucevean, cred că putem să sperăm la o clasare în prima jumătate a clasamentului la finalul sezonului”, a precizat Marian Pană.
Sport.ro transmite în direct meciul Sportul Studențesc – Cetatea La rândul său, președintele Dumitru Moldovan spune că are o mare încredere în actualul lot de jucători, mărturisind că își dorește patru puncte din confruntările cu FCM Bacău și Sportul Studențesc. Menționăm că partida de la București, contând pentru etapa a II-a a campionatului, poate fi vizionată în direct de iubitorii fotbalului pe canalul de televiziune Sport.ro, sâmbăta viitoare, începând cu orele 11.00.
Bolohan, Negru, Buhuși și Pavel stau astăzi în tribună Sucevenii nu pot conta pe patru fotbaliști în disputa de astăzi cu FCM Bacău. Mircea Negru este accidentat încă din perioada de pregătire centralizată și face eforturi pentru a reveni la parametrii fizici optimi. Ionuț Pavel a sosit abia miercuri la Suceava și este puțin în urmă cu pregătirea, iar juniorul Buhuși este suspendat pentru această întâlnire. Buhuși va evolua însă cu siguranță în dubla România – Republica Moldova de săptămâna viitoare, rezervată echipelor naționale de juniori. În fine, Mugur Bolohan nu poate juca astăzi din cauza oficialilor fostului său club din Grecia, care întârzie să elibereze certificatul internațional de transfer.



Recomandări