Sâmbătă noaptea, sala Liceului cu Program Sportiv a fost gazda primei gale de kick boxing organizată în municipiul și județul Suceava sub numele de „Pitbull Challenge 1”.
Peste 700 de suceveni prezenți la eveniment au avut ocazia să urmărească, la cald, șapte meciuri spectaculoase în care au luptat 14 sportivi de la cinci cluburi din țară, Scorpions Iași, Respect Gym București, K-1 Galați, Hontai București și Sport Club Univers.
Deși ne-am obișnuit cu el în ring, de la galele Local Kombat, Ionuț Atodiresei a fost de această dată spectator, el fiind organizatorul acestui eveniment ce-i poartă numele de ring, „Pitbull Challenge 1”.
Tot spectacolul a fost transmis în direct, în premieră, de o televiziune locală, Plus TV, cea care a oferit posibilitatea sucevenilor care nu au ajuns la gală să urmărească în fața televizoarelor cele șapte meciuri.
Una caldă, una rece pentru sucevenii din ring
Cu 27 de meciuri naționale și internaționale la activ, dintre care 20 de victorii, două egaluri și cinci înfrângeri, suceveanul Costel Pașniciuc, sportiv al clubului Respect Gym București, a debutat în fața propriilor suporteri cu o victorie destul de clară, în fața unui adversar incomod, Ivan Octav, de la Club K-1 Galați.
Dacă în prima repriză cei doi luptători s-au studiat, în celelalte două runde, experiența lui Costel Pașniciuc și-a spus cuvântul, acesta controlând destul de clar lupta.
„Luptând pentru prima dată în fața sucevenilor, în prima repriză am fost puțin încordat, dar în continuare am reușit să simt lupta și să evoluez mai bine, deși am simțit că puteam mai mult. În evoluția mea din ring nu am căutat un K.O., și asta deoarece în acest an am terminat meciurile în primele două reprize și de aceea am vrut să văd cum mă descurc până la final. Mulțumesc spectatorilor care m-au încurajat și promit că voi reveni în ring la Suceava la prima ocazie care se va ivi”, a declarat după meci suceveanul Costel Pașniciuc, cel care practică qwan ki do-ul de la șapte ani, în galele de kick boxing fiind prezent de patru ani.
Din păcate, în celălalt meci în care a luptat un sucevean, la categoria greilor, Cristian Ignătescu a rezistat doar o repriză și jumătate în fața sportivului de la Club Respect Gym București, Petru Vasluianu, după un croșeu de stânga ce l-a doborât la podea pe sucevean.
Acesta a fost și singurul K.O. din această gală, restul meciurilor terminându-se prin abandon sau prin diferență de puncte.
Meciurile mai spectaculoase la categoriile mici
În afara meciului în care a luptat Costel Pașniciuc, cele mai disputate și spectaculoase lupte s-au disputat tot între sportivi de la categorii mai mici, respectiv ultimele două partide din gală, acolo unde loviturile au fost mult mai rapide și numeroase.
În meciul cu numărul șase, colegul lui Ionuț Atodiresei și Costel Pașniciuc, de la Respect Gym, Marius Andrieș s-a impus la puncte în fața lui Bogdan Stanciu, de la Hontai București.
În ultimul meci al serii, înaintea căruia spectatorii au început să plece, crezând că gala s-a terminat, Sorin Grăjdeanu, de la Respect Gym, a pierdut la puncte în fața lui Ionuț Ungureanu, de la Club K-1 Galați, după ce a făcut două reprize bune, dar a fost numărat în cea de-a treia.
În al doilea meci al serii, Radu Narcis Lucian, de la Scorpions Iași, s-a impus la puncte în fața lui Irinel Dicu, de la Sport Club Univers București, în timp ce la categoria 80 de kilograme, între doi sportivi din Republica Moldova, câștig de cauză a avut Leonid Tcaciuc, de la Scorpions Iași, în detrimentului lui Vitali Mîțu, de la Sport Club Univers București, după ce antrenorul celui din urmă a aruncat prosopul în repriza a doua.
La vară, următoarea confruntare „Pitbull Challenge”
Mulțumit în cea mai mare parte de acest eveniment, organizatorul și sufletul galei de la Suceava, Ionuț Atodiresei, a promis că următoarea confruntare „Pitbull Challenge” va avea loc la vară, dar data exactă nu se va ști decât când va afla programul competițional pe 2008.
„Cu toate că au fost mici probleme de organizare, mă refer aici la pregătirea sălii, dar și a montării ringului sau a coordonării la vestiare, această gală a fost un prim pas atât pentru mine, dar și pentru publicul spectator din Suceava și de aceea cred că următoarea ediție va fi una mult mai bună. Am promis și mă voi ține de cuvânt ca la viitoarea ediție, sportivul care s-a remarcat aici să aibă parte de un meci internațional pe care îl vom alege în perioada următoare. Mulțumesc antrenorului Chiriac de la Fălticeni pentru ring, dar și spectatorilor și sponsorilor care au fost alături de noi”, a declarat Ionuț Atodiresei.
Acesta a mai adăugat că în viitor, când Suceava va avea o sală polivalentă de cel puțin 2000 de locuri, va încerca să aducă la Suceava și o gală Local Kombat, în care să lupte și el, dar asta va depinde în special de sală.
La spital, după lupte
Cu toate că nu au existat accidentări grave, după primul meci, pierdut de sportivul Ionel Ciribaș, de la Club K-1 Galați, acesta a fost îngrijit de medicii prezenți la sală, iar mai apoi a fost transportat la spital, acolo unde a fost supus la mai multe investigații. Din fericire, gălățeanul nu a necesitat internare, ajungând după puțin timp alături de colegii săi, la masa organizată cu prilejul încheierii acestui eveniment.