După un an 2007 cu rele și cu bune, fotbaliștii FC Cetatea se vor reuni astăzi la Pensiunea Casa Jenica pentru banchetul de sfârșit de an. “Chiar dacă parcursul bun al echipei din acest sezon a mai șters din amărăciunea trăită în vară, realitatea este că activăm deocamdată în eșalonul trei al fotbalului românesc. Cu toții așteptăm să se termine cât mai repede această perioadă de penitență și să revenim acolo unde ne este locul”, a declarat președintele Dumitru Moldovan. Pe lângă petrecerea propriu zisă, oficialii Cetății vor înmâna jucătorilor și o parte din restanțele financiare, restul de bani urmând să le intre în conturi la începutul anului viitor.