Hochei

Sucevenii joacă la Galați primul turneu din play-out



Tinerii hocheiști suceveni vor juca pentru locurile 7-9
Tinerii hocheiști suceveni vor juca pentru locurile 7-9

După trei turnee disputate în sezonul regulat al Campionatului Național de Hochei rezervat sportivilor sub 14 ani, echipa locală a Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de antrenorii Constantin Curelaru și Cătălin Vasiliu, se va lupta pentru locurile 7 – 9, alături de Steaua Rangers București și HC Medicsa Cârța, pe parcursul a trei turnee organizate pe terenul fiecărei participante. La finalul acestei săptămâni, mai exact vineri și sâmbătă, echipa suceveană trebuia să joace pe teren propriu primul turneu din play-out, dar din cauza condițiilor meteorologice ce s-au anunțat în această perioadă, oficialii echipei locale au decis mutarea turneului la Galați, acolo unde există patinoar acoperit. Mai mult, sucevenii au luat această decizie și datorită faptului că jumătate din lotul under 14 este format din jucători de la clubul gălățean, cel cu care în acest sezon, CSM Suceava a făcut schimb de jucători, atât la under 14, cât și la under 16.
Tinerii hocheiști de la CSM Suceava s-au mai întâlnit de trei ori cu cei de la Steaua în sezonul regulat, în două din meciuri reușind să se impună în fața bucureștenilor.
„Am mutat acest turneu la Galați, deoarece depindem de condițiile meteorologice, ce nu vor fi foarte bune la finalul săptămânii la Suceava. Pe de altă parte jumătate din jucătorii echipei noastre sunt din Galați, deoarece la începutul sezonului nu ne-am permis două echipe și în consecință am dat la Galați jucătorii de la under 16, iar ei ne-au completat echipa de la under 14”, a declarat antrenorul Constantin Curelaru.
Cel de-al doilea turneu va avea loc la Cârța, în perioada 12 – 13 februarie, iar al treilea se va desfășura la București, la începutul lunii martie.
Pe 29 și 30 ianuarie, patinoarul artificial din Suceava va fi gazda celei de-a șasea ediții a turneului memorial „Ștefan Tomovici” la care se vor reîntâlni pe gheață foști hocheiști din Suceava, Brașov, Galați și Ploiești.