– Conform statisticilor, în primul trimestru al acestui an în județ s-au înregistrat 1127 de căsătorii, față de doar 718 în aceeași perioadă a anului trecut
– Numărul căsătoriilor este săltat semnificativ de romi, aceștia luând cu asalt oficiul de stare civilă indiferent de vârstă
– În orașul Salcea, de exemplu, a fost oficiată o căsătorie între un bărbat de 83 de ani și o femeie de 77 de ani
Legea care prevede acordarea unui sprijin financiar de 200 de euro pentru cuplurile care se căsătoresc pentru prima dată a „împins” către starea civilă sute de cupluri care nu aveau de gând să se căsătorească atât de repede sau care trăiau fără forme legale de zeci de ani. Mulți dintre „proaspeții” însurăței sunt de etnie romă, unii ajungând în fața ofițerului de stare civilă deși nu mai sunt de mult la prima tinerețe. După ce au trăit zeci de ani în concubinaj, aceștia au hotărât să-și pună pirostriile imediat ce au aflat că toată afacerea le aduce în buzunare o sumă de bani. Numărul mare de căsătorii este confirmat oficial de Direcția Județeană de Statistică Suceava, care a realizat o analiză a acestui fenomen. Astfel, în primul trimestru al acestui an în județ au fost oficiate 1127 de căsătorii, cu 57% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când se înregistraseră numai 718 căsătorii. Numărul mare de căsătorii s-a înregistrat încă din luna ianuarie, când au fost oficiate 407 căsătorii față de 246 în aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția ascendentă a continuat și în februarie, când s-au înregistrat 535 de căsătorii, față de 328 de anul trecut. În ultima parte a lunii februarie și în martie 2007, pe fondul intrării în Postul Mare, numărul căsătoriilor a scăzut semnificativ, doar 185 de cupluri punându-și pirostriile în această perioadă.
– Mire de 83 de ani, mireasă de 77 de ani
În unele localități din județ numărul căsătoriilor realmente a „explodat”, crescând de patru sau de cinci ori. În comuna Cornu Luncii, de la începutul anului au fost înregistrate 37 de căsătorii, în timp ce anul trecut, până la această dată, fuseseră oficiate doar 8 căsătorii. Dintre proaspeții însurăței din acest an, 27 sunt de etnie romă, aceștia căsătorindu-se imediat ce au aflat de cadoul de nuntă de la stat. Pe 26 aprilie, primarul din localitate urmează se oficieze căsătoria unei familii de romi de vârsta a treia, mirele având 68 de ani. „Această sumă de 200 de euro reprezintă un stimulent foarte bun pentru legitimitatea unei căsătorii. Multe familii de romi din comună, care stau de zeci de ani împreună, s-au căsătorit de la începutul anului pentru acești bani”, ne-a declarat Constantin Moroșan, primarul comunei Valea Moldovei, localitate în care au fost înregistrate de la începutul anului 20 de căsătorii. În 19 cazuri, cererile pentru primirea banilor de la stat au fost deja transmise către Direcția de Muncă și Solidaritate Suceava. La fel stă situația și în orașul Salcea, unde ofițerul stării civile din localitate a oficiat 49 de căsătorii, față de doar 10 anul trecut până la această dată. Dintre cele 49 de căsătorii din acest an, 37 i-au avut în prim plan din nou pe romi. Cel mai tânăr mire de etnie romă din Salcea are 19 ani, în timp ce mireasa sa are doar 16 ani. La polul opus este un rom care a hotărât să se căsătorească la 83 de ani și care și-a adus în fața altarului nevasta în vârstă de 77 de ani. Și în orașul Dolhasca, o altă localitate unde romii sunt în număr mare, de la începutul anului s-au înregistrat 53 de căsătorii, față de 16 în aceeași perioadă a anului trecut. „Banii de la stat au motivat multe familii. Marea majoritate a celor căsătoriți sunt de etnie romă, două dintre cuplurile pe care le-am unit în acest an având peste 60 de ani”, ne-a declarat Dorin Rotaru, secretarul primăriei din Dolhasca.
– Căsătorii mai multe și în municipiul Suceava
Și în municipiul reședință de județ s-a înregistrat o creștere a numărului de căsătorii, saltul fiind de aproape 20%. La Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, de la începutul anului, au fost înregistrate 140 de căsătorii, față de 117 anul trecut. În acest caz creșterea nu se poate pune pe seama familiilor de romi, cuplurile din această etnie care și-au oficiat relația la oficiul din municipiul Suceava fiind reduse la număr.


