Consumul dăunător de alcool reprezintă o problemă importantă de sănătate publică, iar țara noastră este pe locul 8 în Regiunea Europeană și pe locul 9 în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor. Un consum de 12,6 litri de alcool pur/locuitor/an ne plasează peste media Uniunii Europeane, de 9,8 l/locuitor/an, potrivit ultimului raport global al Organizației Mondiale a Sănătății din 2018. De aceea Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății organizează împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Locuitorii județului Suceava sunt așteptați, miercuri, în unul dintre centrele locale, să își evalueze, în doar 5 minute, nivelul de consum de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, alcătuit din 10 întrebări scurte. Astfel de centre vor funcționa mâine în următoarele locații: în municipiul Suceava – la DSP, în Parcul „Florea Vladimir” (lângă policlinică), Universitatea „Ștefan cel Mare”, Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, Clinica ALIAT, Serviciul de Probațiune; în județ – la spitalele municipale din Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Spitalul Orășenesc Gura Humorului și la punctul de lucru al Clinicii ALIAT din Câmpulung Moldovenesc
Scopul Zilei Naționale a Testării Consumului Personal de Alcool este de a le oferi celor care se confruntă cu un consum riscant îndrumarea necesară pentru a evita viitoare probleme de sănătate, de a permite o înțelegere mai clară a fenomenului consumului problematic de alcool existent la nivel național, precum și colectarea de date utile dezvoltării unor programe de prevenire eficiente.
Scorul obținut pe baza răspunsurilor la cele 10 întrebări indică dacă felul în care o persoană consumă alcool îi afectează sau nu sănătatea.
Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant.
Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool care va fi organizată de Ministerul Sănătății și se va desfășura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea locală a DSP Suceava.
Harta locațiilor în care se află centrele de testare se actualizează constant și poate fi accesată pe www.ziuaaudit.ro.