Probleme

Sucevenii își plătesc din ce în ce mai greu creditele la bănci

Și sucevenii care au apelat la creditele în lei au avut probleme cu restituirea sumelor. Foto: newschannel.ro
Și sucevenii care au apelat la creditele în lei au avut probleme cu restituirea sumelor. Foto: newschannel.ro

Restanțele sucevenilor la bănci, persoane fizice și juridice, au crescut cu peste 60% la sfârșitul anului 2010, comparativ cu 2009. Potrivit raportului Băncii Naționale a României pentru luna decembrie 2010, volumul total al creditelor în lei și valută restante la bănci din județul Suceava se ridică la 354,3 milioane de lei, în condițiile în care la sfârșitul anului 2009, suma înregistrată a fost de 214,67 milioane de lei.
Cele mai mari restanțe s-au înregistrat la creditele în valută, unde, dacă la sfârșitul anului 2009 restanțele erau de 48,32 milioane de lei, la finele anului trecut datoriile erau de 105,6 milioane de lei.
Și sucevenii care au apelat la creditele în lei au avut probleme cu restituirea sumelor, astfel încât restanțele de la sfârșitul anului 2010 erau de 248,7 milioane de lei, comparativ cu 166,35 de milioane de lei, suma înregistrată la sfârșitul anului 2009, respectiv o creștere de 66,9%.
În 2010 au crescut creditele în valută
Din datele furnizate de BNR, atât populația, cât și agenții economici din județul Suceava au preferat, în 2010, creditele în valută. Astfel, la sfârșitul anului trecut agenții economici aveau credite în valută de 576,8 milioane de lei, în timp ce la finele anului 2009 acestea ajungeau la 522,7 milioane de lei. O creștere a creditelor în valută s-a înregistrat și la populație, într-un singur an volumul acestora crescând cu 44,76 milioane de lei, de la 931,64 milioane de lei în 2009 la 976,4 milioane de lei în 2010.
Comparativ cu împrumuturile în valută, creditele în moneda națională au scăzut semnificativ în cursul anului 2010, de acestea ferindu-se atât firmele, cât și populația. Potrivit BNR, volumul creditelor în lei contractate de agenții economici suceveni la sfârșitul anului 2010 a fost de 993,1 milioane de lei, în timp ce la sfârșitul lunii decembrie 2009 acestea ajungeau la 1.068 milioane de lei. O tendință asemănătoare se observă și la persoanele fizice care au apelat la creditele în lei, acestea scăzând la 682,7 milioane de lei, în 2010, în condițiile în care la sfârșitul anului 2009, volumul lor a fost de 773,9 milioane de lei.
Credite în valută, preferate pentru achiziționarea de locuințe
Dacă luăm în considerare scopul pentru care s-au împrumutat sucevenii, se poate observa o creștere a creditelor în valută pentru locuințe, de la 241,3 milioane de lei în 2009, la 287 milioane de lei în 2010. Dacă valuta a fost preferată pentru creditele pentru locuințe, nu același lucru se poate spune și despre moneda națională. Din datele BNR reiese faptul că sucevenii s-au împrumutat mai puțin în lei pentru a-și achiziționa o locuință, creditele în moneda națională contractate în acest scop scăzând de la 20,57 milioane de lei în 2009, la 20,1 milioane de lei în 2010.
De asemenea, și la creditele pentru consum sucevenii au preferat împrumuturile în valută, acestea crescând cu aproape cinci milioane de lei pe parcursul unui an. La creditele în lei pentru consum s-a putut constata cea mai mare scădere în decursul unui an, de la 698,39 milioane de lei, în 2009, la 517,5 milioane de lei, în 2010.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Toate datele de pe piața mondială arată că investițiile în animale vor fi aducătoare de profit, mai ales în bovine în județul nostru

Vaci crescute în zona Vatra Dornei, fotografiate pe traseul spre Vârful Oușoru, în munții Suhard
Vaci crescute în zona Vatra Dornei, fotografiate pe traseul spre Vârful Oușoru, în munții Suhard

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu vrea să afle de la ministrul Finanțelor cine sunt vinovații pentru situația economică dezastruoasă a României

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu vrea să afle de la ministrul Finanțelor cine sunt vinovații pentru situația economică dezastruoasă a României