După o pauză de două săptămâni datorată reunirii lotului național și participării echipei României la Cupa Panonia din Ungaria, mâine, echipa locală CS Universitatea Suceava va relua Liga Națională de Handbal cu un meci extrem de delicat pe teren propriu. Duminică de la orele 11.00, sucevenii joacă în compania celor de la CSM D&C Oradea, o echipă cu un buget mare, dar cu o situație dificilă în clasament. Cu toate că oaspeții se află pe antepenultimul loc în prima ligă, studenții nu vor avea o misiune simplă și asta deoarece orădenii vin la Suceava după cele două puncte. În meciul de duminică, universitarii nu vor putea conta în continuare pe Dospinescu și Bursuc, acesta din urmă având totuși șanse să intre în teren. Totodată, Chiruț și Tcaciuc s-au refăcut complet și vor putea evolua la capacitate maximă. Acest meci încheie o a doua etapă din seria meciurilor în care studenții au reușit să realizeze ce și-au propus, mai exact victorii cu Baia Mare, Medgidia, dar și Uztel Ploiești. „Dacă ne uităm la situația din clasament, acest meci n-ar trebui să ne pună probleme, dar nu va fi chiar așa de ușor cum pare deoarece pentru Oradea acest meci ar fi cam ultima șansă de a mai obține puncte în acest sezon. Va trebui să avem mare grijă și să ne facem jocul obișnuit, fără a da adversarului posibilitatea de a spera la victorie în nici un moment. Mă bucur că am trecut fără accidentări de turneul de la Cluj, acolo unde toți jucătorii din lot au avut ocazia să joace, excepție făcând Dospinescu și Bursuc”, a declarat antrenorul sucevean, Petru Ghervan. Acesta a mai adăugat că după această partidă, urmează cea de-a treia și ultima etapă din planul echipei, una în care și-a propus câștigarea a șase puncte, cu Bacău, Caracal și Reșița, cu care să ajungă la 31 în total și astfel să-și îndeplinească obiectivul, clasarea în primele șase în Liga Națională.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. Steaua MFA București 20 16 1 3 657 – 560 33
2. HCM Constanța 20 12 4 4 579 – 513 28
3. Știința Municipal Bacău 20 11 6 3 616 – 592 28
4. UCM Reșița 20 13 1 6 621 – 577 26*
5. CS Universitatea Suceava 20 10 3 7 595 – 554 23
6. Minaur Baia Mare 20 10 3 7 583 – 564 23
7. HC Odorhei 20 9 3 7 554 – 554 23
8. CSM Medgidia 20 10 2 8 583 – 576 22
9. Dinamo Baumit București 20 9 0 11 557 – 563 18
10. Energ. Pandurii Tg. Jiu 20 9 0 11 529 – 533 18
11. CS Univ. Poli. Timișoara 20 8 0 12 482 – 499 16
12. CSM D&C Oradea 20 6 3 11 559 – 579 15
13. Uztel Ploiești 20 3 0 17 493 – 602 6
14. Romvag Caracal 20 0 0 20 467 – 609 0
* Echipă penalizată cu 1 punct