Ieri, grupuri de tineri, îmbrăcați în uniforme de șantier și cu căști de protecție pe cap, au ieșit pe străzile Sucevei, au mers prin centrele comerciale, invitându-i pe cei întâlniți în cale să viziteze o clădire monument istoric de care mulți dintre suceveni nu au habar – fosta Uzină de apă.
Acțiunea acestor tineri, veniți din toate colțurile țării, pentru a participa la un workshop care se va încheia la finele săptămânii, a fost menită să le atragă atenția sucevenilor asupra faptului că duminică, fiind Ziua Porților Deschise, pot vizita o clădire care zeci de ani a stat închisă, deși este o bijuterie arhitectonică datând de pe vremea guvernării austriece.
De altfel, la finele săptămânii trecute a avut loc deschiderea oficială aniversară “100-1=99” a acestui monument, fosta Uzină de apă fiind dată în folosință pe 12 august 1912.
Președintele Ordinul Arhitecților din România – filiala Nord-Est, Constantin Gorcea, și-a exprimat intenția ca, la 100 de ani de la darea în folosință a clădirii, aceasta să devină Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, inaugurarea fiind programată pe 12 august 2012. Acest proiect, inițiat și coordonat de OAR, prin filiala Nord-Est, în asociere cu municipiul Suceava, își propune reconversia funcțională a Uzinei de apă, printr-o serie de lucrări de consolidare, reconstrucție și modernizare, care deja sunt vizibile, la mai puțin de un an de la inițierea lor.
“S-au făcut cele mai importante lucrări de consolidare a clădirii, a fost refăcut întregul acoperiș, s-au creat accese pentru noile funcțiuni care vor fi date clădirii și au fost făcute instalația electrică și grupurile sanitare, care nu existau. Lucrările au început în septembrie anul trecut și au ca termen de execuție o perioadă de cinci ani, finanțarea fiind asigurată din banii filialei Suceava-Botoșani a OAR, de ordinul central, de Uniunea Arhirtecților și din sprijinul sponsorilor”, a declarat Constantin Gorcea.
Practic, clădirea Uzinei de apă, care aparține în continuare Primăriei Suceava, este modernizată cu bani din cotizațiile arhitecților din țară către organizațiile lor profesionale, dar și cu banii din taxa de timbru pe care o achită toți cei care demarează o construcție nouă.
Tot cu banii din taxa de timbru a fost finanțat și workshopul la care participă studenți de la arhitectură, urbanism, peisagistică, design și grafică, sociologie, istorie și muzeografie, tineri veniți din toată țara (ba chiar și din Coreea) pentru a elabora strategii de integrare la nivel urban a Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, creșterea atractivității zonei, logo și soluții pentru semnalistica Centrului, Sistemul de expunere unitară de la nivelul orașului, la incinta și clădirea viitorului Centru, precum și pentru a realiza o cercetare sociologică cu privire la interesul comunității pentru viața urbană și percepțiile asupra zonei unde este amplasat Centrul.