Regulament

Sucevenii, învățați să-și citească repartitoarele și apometrele

– Regulamentul va fi întocmit de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari și ai societăților furnizoare de utilități din Suceava
Locuitorii municipiului Suceava vor avea, până la 1 noiembrie, un regulament din care să învețe cum trebuie să evite problemele în utilizarea repartitoarelor și apometrelor. Primarul Ion Lungu a precizat că un astfel de regulament este necesar în contextul în care, la fiecare ședință organizată de Primărie, cu asociațiile de proprietari, discuțiile se rezumă la diferențele mari între indicii declarați de locatari și consumul regăsit pe facturile emise de ACET și Termica Suceava.
Comisia care va lucra un regulament clar privind citirea și utilizarea aparatelor de măsură a utilităților este formată din șapte membri, primarul municipiului Suceava, câte un reprezentant de la ACET, Termica și Oficiul pentru Protecția Consumatorului, precum și trei reprezentanți ai asociațiilor de proprietari. În acest regulament va fi stipulată și verificarea periodică obligatorie a aparatelor de măsură din locuințe și din blocurile din Suceava, în cadrul unei instituții specializate în astfel de activități.
„Există veșnice necorelări între aparatele care înregistrează consumul de apă caldă, apă rece sau de căldură din exteriorul blocului și cele din locuințele oamenilor. Ne vom sesiza, în primul rând, acolo unde există diferențe și de 50% în ceea ce privește consumul”, a declarat primarul Ion Lungu.
Potrivit acestuia, specialiștii sunt de părere că diferențele mari apar și din cauza sensibilității diferite cu care aparatele de bloc și de apartament înregistrează consumul. Există însă și situații în care indicii declarați de unii locatari nu sunt cei regăsiți pe aparate. Faptul că aceste aparate sunt montate în interiorul locuințelor face însă imposibilă verificarea lor fără acordul locatarului în cauză.

Recomandări

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Misterele Mariei Tănase

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022