Procese câștigate

Sucevenii încep să obțină decizii definitive de anulare a taxei de poluare



Taxa de poluare, care scoate din buzunarele proprietarilor de mașini aduse din străinătate cel puțin câteva mii de lei, începe să fie anulată de instanțele de judecată. Se întâmplă și la Suceava, existând deja patru decizii definitive și irevocabile prin care oamenii care au deschis procese își pot înmatricula mașinile fără a mai achita taxa. Alte câteva sute de suceveni, cu procese pe rol, la prima instanță sau în recurs, speră să obțină aceleași decizii.
Persoanele care încearcă să obțină anularea taxei de poluare sunt împărțite în două categorii: o parte au achitat taxa și acum au acționat în judecată organul fiscal pentru a-și recupera banii, în timp ce alții au refuzat să o plătească și se luptă să obțină o decizie prin care să-și poată înmatricula vehiculele aduse din străinătate fără a mai scoate vreun leu din buzunar în contul acestei taxe.
În mare, ambele tipuri de acțiuni în instanță se bazează pe argumente similare, fiind vorba de dispozițiile unui articol din Tratatul Comunității Europene, care nu permite favorizarea statului român în favoarea altuia.
Avocații celor care au deschis procese argumentează că nu este permis ca pentru o mașină adusă din spațiul UE să se perceapă o taxă de poluare, în timp ce pentru mașinile autohtone nu se percepe nici un leu în contul acestei taxe, indiferent de vechime
În acest fel, explică avocații, apare principiul discriminării, la care sunt supuși cei care trebuie să plătească bani în plus doar pentru că mașina cumpărată nu este din România.
Patru decizii definitive, în jur de 200 de procese pe rol
Sucevenii care s-au hotărât să lupte în instanță împotriva statului român și-au înregistrat în primă fază cauzele la Tribunalul Suceava, Secția Contencios Administrativ. Cei care nu au plătit taxa de poluare au dat în judecată Serviciul Public, Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cerând instanței să oblige instituția aflată în subordinea Prefectului Județului Suceava să le înmatriculeze mașina fără taxă.
Unii au obținut decizii favorabile, astfel că Serviciul de Înmatriculări a făcut recurs. Din a doua parte a lunii martie, au început să apară și deciziile definitive și irevocabile, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, care au confirmat decizia primei instanțe. Astfel, sucevenii au primit hotărâri prin care Serviciul de Înmatriculări este obligat să le înmatriculeze mașinile fără achitarea taxei.
După cum a precizat comisarul șef Florin Chiaptanaru, șeful Serviciului de Permise, până la începutul săptămânii trecute existau patru astfel de decizii care au fost deja comunicate instituției, ceea ce coincide cu o victorie definitivă a celor care au deschis procesul.
Pe rolul instanțelor de judecată se află alte câteva sute de procese de acest gen, majoritatea fiind în judecare la prima instanță, însă existând și câteva ajunse în faza de recurs, la Curtea de Apel Suceava.
Cu mașina în parcare de mai bine de jumătate de an, așteptând recursul
Dacă unii suceveni au procese pe rol, alții au renunțat la lupta în instanță. Explicația este că procesele durează mult (oficial, termenele sunt foarte lungi din cauza numărului mare de dosare), numerele provizorii pentru mașinile aduse din străinătate sunt valabile trei luni, iar apoi mașina nu mai poate fi utilizată.
Cei care au însă sume mari de plătit în contul taxei așteaptă, de voie, de nevoie. Este și cazul lui Adrian Grigoruță, un tânăr din Suceava care în luna februarie a anului trecut și-a achiziționat din Germania un autoturism BMW, de 2.998 centimetri cubi, fabricat în anul 2004. Taxa de poluare calculată în cazul său este imensă, 23.370 de lei, așa că a contestat în instanță legalitatea ei. A depus acțiune pe 5 noiembrie 2009, și, la primul termen, care i s-a stabilit pe 17 decembrie 2009, la Tribunal, a câștigat. Juristul Serviciului de Permise a făcut recurs, iar termenul a fost stabilit tocmai la finele acestei luni.
Proprietarul nu mai poate folosi mașina BMW pe străzi de aproximativ șapte luni de zile, după ce numerele provizorii străine și apoi cele roșii românești au expirat.
Sute de suceveni cer restituirea taxei deja achitate
De altfel, avocații celor care au deschis astfel de procese au încercat să obțină, printr-o Ordonanță Președințială, o decizie prin care mașinile aflate în astfel de situații să fie înmatriculate provizoriu până ce instanța se pronunță definitiv și irevocabil privind procesele aflate pe rol, însă deocamdată nu s-a reuși acest lucru.
În afara sucevenilor care se judecă pentru a-și putea înmatricula mașinile aduse din spațiul Uniunii Europene fără a achita taxa, alte câteva sute au pe rol dosare în care cer restituirea taxei deja achitate.