Chiar dacă se află momentan pe poziția a cincea în clasamentul Seriei A a campionatului național pentru juniori I, handbaliștii de la LPS Suceava mai păstrează încă șanse de calificare la turneul semifinal, acolo unde vor accede primele trei clasate. În runda a XII-a, sportivii pregătiți de Petru Brândușe au scos un egal, scor 33-33 (19-19), pe terenul uneia dintre principalele contracandidate la calificare, CSȘ Bacău. Meciul a fost foarte echilibrat în ansamblul său, iar sucevenii se pot considera chiar ghinioniști dacă ținem cont de faptul că au fost egalați în ultimele secunde ale întâlnirii.
În mod sigur, diferențierea formațiilor care se vor califica la turneul semifinal se va face în urma celor două turnee programate să se dispute pe teren neutru, după încheierea sezonului regulat. Primul turneu va avea loc în perioada 31 martie – 3 aprilie, iar cel de-al doilea în perioada 8 – 10 aprilie.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XII-a a Seriei A:
CSȘ Bacău – LPS Suceava 33-33
LPS Botoșani – LPS Vaslui 29-38
Știința Bacău – Școala 3 Adjud 46-28
Clasament
1. Știința Bacău 11 11 0 0 443-290 22
2. LPS Vaslui 10 7 0 3 337-295 14
3. CSȘ Bacău 10 5 1 4 327-316 11
4. Școala 3 Adjud 10 5 0 5 319324 10
5. LPS Suceava 11 4 1 6 294-330 9
6. LPS Botoșani 10 2 1 7 254-321 5
7. LPS Iași 10 0 1 9 251-349 1