Cetatea a încheiat cu tot atâtea victorii seria de trei meciuri amicale disputate în cursul săptămânii trecute. Mai mult, fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au reușit să înscrie nu mai puțin de 14 goluri fără să primească vreunul. Este adevărat că adversarele sucevenilor au fost formații ce activează în cel de-al treilea eșalon, însă îmbucurător este faptul că cei patru atacanți, Dinu, Prisacă, Gavrilescu și Homneac par să fi regăsit drumul spre gol. Ultima victimă a grupării sucevene este Aerostar Bacău, echipă pe care Cetatea a întrecut-o cu scorul de 3-0 într-un joc test disputat sâmbătă dimineață pe terenul din cartierul George Enescu. Golurile învingătorilor au fost marcate de Dinu și de Prisacă de două ori. Același Prisacă a fost și autorul unei ratări cum rar se vede pe terenul de fotbal, de la doar trei metri, cu poarta goală în față. FC Cetatea a început întâlnirea în alcătuirea Costaș – Butnaru, Berezoschi, Matei – P. Bosancu, Sitaru, Onciu, Croitoru, Rață – Dinu, Gavrilescu. Pe parcursul meciului au mai intrat Focșăneanu, Petrea, Prisacă, Streinu, Homneac, Băsăscu, Cioran, Apetri și Rostaș.
– Rohețki, scos din poartă pentru trei săptămâni
Acuzând diferite probleme de sănătate, jucătorii Rohețki, Miu, Roman și Săvulescu au fost menajați de antrenorul Ioan Radu. Accidentarea cea mai gravă o are fără îndoială portarul Andrei Rohețki. Desemnat cel mai bun fotbalist al echipei în turul campionatului, Rohețki acuză mari dureri la degetul mare al mâinii stângi. Pe lângă tratament, doctorul Edgar Schacter i-a recomandat și un repaus de 21 de zile, astfel că fotbalistul este în mare pericol să rateze debutul sezonului, programat pentru data de 4 martie. „Sper să mă refac cît mai curând, astfel încât să pot lupta cu toate forțele pentru un loc de titular. Este foarte bine că odată cu venirea lui Focșăneanu concurența pe post este mai mare, iar acest lucru nu poate fi decât în beneficiul echipei. Mai important decât cine intră pe teren este ca Cetatea să-și îndeplinească obiectivele propuse la startul campionatului, astfel încât fanii să nu fie dezamăgiți”, a declarat Rohețki.





