Volei

Sucevenii dispută în weekend prima fază a turneului play-off



Sucevenii vor juca două partide pe teren propriu cu Craiova, în prima fază a play-off-ului
Sucevenii vor juca două partide pe teren propriu cu Craiova, în prima fază a play-off-ului

La numai o săptămână după ce a încheiat turul de campionat și sezonul regulat, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va începe partea a doua a campionatului, turneul play-off. Vineri de la ora 11.30 și sâmbătă, de la ora 11.00, echipa pregătită de antrenorul Victor Pancu va debuta în play-off cu două partide în compania echipei CNNT Juniors Craiova. În această fază eliminatorie se joacă două din trei meciuri, în sistem 1 – 8, 2 – 7, 3 – 6 și 4 – 5, pe clasamentul de la finalul returului din Seria Est a Diviziei A2. Sucevenii au terminat pe poziția a treia, iar craiovenii pe locul șase, câștigătoarea din această rundă urmând să meargă în faza următoare. Pentru a face economie la buget și pentru a evita o deplasare foarte lungă și obositoare, echipa suceveană a ajuns la o înțelegere cu adversarii din Craiova să joace primele două partide la Suceava, iar apoi, în cazul egalității la meciuri, să se dispute un al treilea meci, la Craiova. Totuși, voleibaliștii sucevenii speră să nu se ajungă la meciul al treilea, mai ales că-n cele două partide disputate în campionat s-au impus cu 3 – 1 și 3 – 0 la seturi.
„Este bine că ne-am înțeles să jucăm primele două meciuri la Suceava și sper să le câștigăm, pentru a nu ajunge la situația pe care am încercat s-o evităm, o nouă deplasare la Craiova. Sper ca echipa să se concentreze exemplar, ca la fiecare meci, și să câștigăm ambele meciuri de acasă. Așa cum am văzut în celelalte două întâlniri din campionat, Craiova are o echipă tânără, ambițioasă, cu jucători de perspectivă ce sunt și pe la loturile naționale de juniori, dar și noi avem în lot doi internaționali de juniori și tineret. Vom miza din nou pe jucătorii foarte tineri, pentru a crește în experiență și valoare, alături de veteranii din echipă, ce pot să-i pună în valoare”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Singura echipă ce va trece mai departe fără a juca este Dinamo București, în celelalte întâlniri urmând să joace CSU Știința București cu CSM Râmnicu Sărat, CS Rapid București cu CTF Mihai I București.
După prima fază a play-off-ului se vor duce mai departe patru echipe ce vor juca într-un turneu din care vor pleca mai departe două echipe, ce se vor întâlni cu câștigătoarele din cealaltă serie la turneul de baraj, de unde vor promova primele două formații.



Recomandări