Statistici negre

Sucevenii, din ce în ce mai bolnavi



Starea de sănătate a sucevenilor se înrăutățește cu fiecare lună. Cel puțin așa arată statisticile, potrivit cărora numărul îmbolnăvirilor a crescut.
Conform datelor contabilizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în județ există tot mai mulți bolnavi de inimă, diabet, cancer, ulcer. Mai multe cazuri s-au înregistrat și în ceea ce privește bolile pulmonare, ale ficatului și rinichilor. În plus, a cunoscut o creștere semnificativă și numărul sucevenilor cu tulburări mintale, după cum reiese din datele oficiale.
Potrivit unui raport întocmit de DSP pe primele trei luni ale anului în curs, numărul hipertensivilor a ajuns la 66.013, în 2009, de la 62.067, în 2008, în același interval, în timp ce numărul celor cu cardiopatii ischemice a crescut de la 33.149 la 34.670.
7.836 de suceveni au diagnosticul de cancer În intervalul ianuarie – martie 2009, diagnosticul de afecțiune cerebro-vasculară a fost pus unui număr de 6.466 persoane, față de 6.022 anul trecut, în aceeași perioadă. De asemenea, în primele trei luni ale acestui an, bolile pulmonare cronice obstructive au adus la medic 10.805 suceveni, comparativ cu 10.135 în 2008, în același interval. Tot anul acesta, boala ulceroasă a afectat 11.632 persoane, față de 11.334 anul trecut, iar cirozele și hepatitele cronice 10.135, comparativ cu 9.350.
În perioada ianuarie – martie 2009, cu insuficiență renală cronică au fost depistați 1.735 suceveni, față de 1.631 anul trecut, în aceeași perioadă, în timp ce diagnosticul de cancer a fost pus unui număr de 7.836 persoane, comparativ cu 7.282 în 2008, în aceeași perioadă.
13.471 de persoane au ajuns la doctor din cauza tulburărilor mintale Pe de altă parte, a crescut și numărul sucevenilor cu tulburări mintale, de la 12.558 în primele trei luni ale lui 2008 la 13.471 anul acesta, în același interval. O curbă ascendentă au cunoscut și îmbolnăvirile prin epilepsie, de la 2.673 în primul trimestru din 2008 la 2.681 în aceeași perioadă din 2009.
În acest an, în primele trei luni, doar două diagnostice au fost puse mai rar, primul dintre acesta fiind cel de cord pulmonar cronic, unde au fost contabilizate 1.306 cazuri față de 1.355, în 2008, în același interval. Cel de-al doilea este cel de tuberculoză, unde în perioada ianuarie – martie 2009 numărul bolnavilor a fost de 583, comparativ cu 605 anul trecut.



Recomandări

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice
Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem