Rugby

Sucevenii, desființați pe terenul campioanei



Sucevenii s-au făcut de râs în meciul de la Baia Mare
Sucevenii s-au făcut de râs în meciul de la Baia Mare

În etapa cu numărul doi din acest sezon al Diviziei Naționale de Rugby, desfășurată chiar în ajunul Paștelui, echipa locală CSM Bucovina Suceava a suferit o înfrângere la scor pe terenul campioanei României, CSM Știința Baia Mare, scor final 7 – 96. Plecată fără șapte titulari în această deplasare, care fie au fost accidentați, fie nu s-au putut învoi de la muncă, echipa suceveană nu a scăpat de probleme medicale nici în acest meci, astfel că în prima repriză a mai pierdut încă patru titulari, dintre care, taloneorul Andrei Varvaroi se pare că s-a accidentat destul de grav la cap, fapt pentru care a rămas la spital în Baia Mare și urmează să se întoarcă acasă abia mâine. Elevii lui Constantin Vlad nu au rezistat decât 10 minute, moment în care gazdele au deschis scorul. La scorul de 14 – 0 pentru băimăreni, sucevenii au înscris un eseu, dar care nu a fost validat, din acel moment rupându-se și echilibrul jocului, care până la final a curs doar într-o direcție, spre terenul de țintă al CSM Bucovina. Dacă la pauză, era 40 – 0 pentru campioni, aceștia și-au dublat diferența până la final și au învins mai mult decât categoric, scor 96 – 7.
„Am plecat fără mai mulți jucători importanți din echipă, la care s-au adăugat și cele patru accidentări de la Baia Mare. Chiar dacă aliniam cea mai bună formulă nu am fi avut șanse de victorie, dar poate diferența nu era așa mare, în fața echipei campioane, la care este o mare concurență pe posturi, iar jucătorii sunt profesioniști și joacă pentru bani. Am crezut că n-o să mai trecem prin astfel de momente extrem de neplăcute cu care ne-am mai confruntat și anii trecuți, dar din păcate lipsa pregătirii și-a spus cuvântul într-un joc în care am făcut 90% apărare și restul atac. Din păcate, jucătorii tineri ce au intrat în teren nu s-au ridicat la nivelul titularilor, dar trebuie să ne revenim și să ne concentrăm pe următoarea etapă, una foarte importantă în compania Aradului”, a declarat la final antrenorul Constantin Vlad.
În celelalte două meciuri ale grupei A, Dinamo a învins CSM București, cu scorul de 42 – 3, în timp ce Aradul a învins Clujul cu 38 – 22. În cealaltă grupă, Steaua a făcut scor cu Bârladul, 81 – 9, Farul Constanța a trecut de Poli Iași cu 31 – 9, iar Știința Petroșani s-a impus la limită în fața Timișoarei, scor 8 – 7.
Clasamentul grupei A din Divizia Națională
1. CS CSM Știința Baia Mare 2 2 0 0 118-14 2pbonus 10puncte
2. CS Dinamo București 2 2 0 0 89-22 2pb 10p
3. CSU A. Vlaicu Arad 2 1 0 1 45-44 1pb 5p
4. CS CSM București 2 1 0 1 36-45 1pb 5p
5. CS U Cluj Napoca 2 0 0 2 25-70 0pb 0p
6. CSM Bucovina Suceava 2 0 0 2 25-143 0pb 0p