Luați în vizor

Sucevenii care trăiesc în concubinaj, monitorizați cu strictețe

Prefectura Suceava intenționează să întocmească o bază de date exactă cu privire la aplicarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat. În acest sens instituția suceveană a trimis tuturor primăriilor din județ câte o circulară prin care solicită monitorizarea cu atenție a modului de aplicare a prevederilor legale. Subprefectul Alexandru Băișanu a declarat că primăriilor li s-a cerut să fie extrem de atente la stabilirea venitului net realizat de membrii familiilor beneficiare de ajutor social, în special pentru familiile în care părinții trăiesc în concubinaj și familiile ce au membri plecați în străinătate. „Li s-a mai cerut ca o atenție deosebită să fie acordată certificatelor de atestare a capacității de muncă eliberate de Comisia de expertiză medicală de pe lângă Casa Județeană de Pensii prin care se atestă gradul de invaliditate și perioada de scutire de la orele de muncă ce trebuie prestate în lucrări de interes public. Apoi, verificarea tuturor hotărârilor de consilii locale privind stabilirea veniturilor ocazionale pentru persoanele apte de muncă. Aceleași cuantumuri atât pentru femei, cât și pentru bărbați”, a precizat Băișanu. Toate aceste aspecte, a mai spus subprefectul, vor fi discutate la începutul acestei luni în subcomisia de asistență socială din cadrul Comisiei de Dialog Social.

Recomandări

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026