Eșec lamentabil în cazul mega-acțiunii care a vizat interceptările ilegale ale comunicațiilor, transmisiilor de date efectuate prin telefoane mobile, precum și ale discuțiilor ambientale. Dintr-un total de 36 de persoane pe care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Hunedoara le-au dorit arestate, în final s-a concretizat o singură propunere. Mandatul de arestare a fost emis pe numele lui Nicolae Dan Oproiu, cel care a comercializat acest soft buclucaș. În rest, pentru toate celelalte persoane magistrații Curții de Apel Alba au considerat că nu se impune măsura arestării preventive.
De această decizie au beneficiat și cei doi suceveni reținuți în urma perchezițiilor și descinderilor în forță ale „mascaților”. Atât Adrian Eduard Joroveanu, din Suceava, cât și Aurel Farcaș, din Rădăuți, s-au întors liberi acasă. Pe numele celor doi există doar interdicția de a părăsi România, dar cel mai probabil și această măsură va fi ridicată în câteva săptămâni.
Marius Rădăcină, avocatul lui Aurel Farcaș, a apreciat că acuzațiile aduse de anchetatori, atât clientului său, cât și celorlalte persoane reținute în acest dosar, nu aveau nici o bază solidă.
„Faptele clientului meu nu constituie amenințare la adresa siguranței naționale în sensul indicat de DIICOT, deoarece în acest moment nu sunt probe că acestea s-ar circumscrie amenințărilor enumerate expres și limitativ de prevederile articolului 3 din Legea 51/1991 privind siguranța națională. Faptele ar putea întruni, în cel mai rău caz, elementele infracțiunii de violarea corespondenței, faptă pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, inexistentă în dosar, și pentru care legea nu permite luarea măsurii arestării preventive”, a opinat avocatul Marius Rădăcină.
Acesta a adăugat că instanța nu a putut identifica existența pericolului social în cazul clientului său, dar nici al celorlalte persoane reținute de procurori, iar soluția de cercetare în stare de libertate este „justă și corectă”.
Soții infideli, ținta „infractorilor” periculoși
La mijlocul săptămânii trecute, DIICOT Hunedoara a demarat o acțiune în forță în mai multe județe din țară. Aproape 50 de persoane au fost „săltate” în cazul interceptărilor neautorizate de convorbiri telefonice, discuții ambientale, transmisii tip SMS, anchetatorii afirmând că există peste 35 de victime.
Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu, declara că s-au efectuat peste 40 de percheziții în 20 de județe și în municipiul București, iar în urma acestora 47 de persoane au fost aduse la sediul din Deva al DIICOT Hunedoara pentru a fi audiate.
Întreaga operațiune s-a dovedit de fapt un fiasco total, iar așa-zisele victime erau soți pe care partenerii de viață îi bănuiau de infidelitate și doreau să se convingă de acest aspect prin interceptarea convorbirilor. Softul era comercializat direct sau prin intermediul internetului de Nicolae Dan Oproiu, un tip cu domiciliul în localitatea hunedoreană Orăștie. Softul permite citirea SMS-urile, dar și localizarea persoanei vizate în timp ce se deplasează, indiferent unde ar fi aceasta. Prețurile pentru obiectele și serviciile puse la vânzare se situau între 1 și 260 de euro, incluzând interceptare apeluri, citire SMS-uri, istoric apeluri, date GPS, istoric email-uri sau ascultare telefon de la distanță.