– Pînă acum, cei care au făcut cereri la legea 247 vor putea primi doar 70 de hectare de teren, tocmai la Vorniceii Mici
Sutele de suceveni care au făcut cereri de retrocedare a terenurilor pe care le-au deținut înainte de a le fi confiscate de comuniști vor avea surpriza ca în locul parcelei pe care au deținut-o tocmai în buricul tîrgului, ori prin cartierul Burdujeni, să primească o palmă de pămînt, la cîțiva zeci de kilometri distanță, printr-un sat pierdut pe hartă.
Pîn acum, la Primăria Suceava au fost depuse aproape 600 de cereri de retrocedare de terenuri numai la legea 247, plus alte 1400 de cereri la diverse alte legi cu același caracter, dar cum municipalitatea suceveană nu prea mai are terenuri libere, pe care să le ofere solicitanților, a apelat la Agenția Domeniilor Statului, pentru a le fi alocate peste 500 de hectare de teren.
Numai că, pînă în prezent, singurul teren pe care ADS-ul e dispus să îl pună la „bătaie” este de doar 70 de hectare, tocmai în satul Vorniceii Mici.
„Nu mi se pare normal ca sucevenilor care au avut teren în municipiul Suceava să le fie retrocedate terenuri inutilizabile tocmai la zeci de kilometri distanță. Așteptăm ca Stațiunea de Cercetări Agricole să își facă necesarul de terenuri pentru desfășurarea activității, pentru a vedea cît din terenurile pe care le au în prezent ne vor putea reveni nouă, să punem în aplicare legea 247”, a declarat primarul Ion Lungu.
Termenul limită de depunere a cererilor de retrocedare este 30 noiembrie 2005, dar comisia municipală de analizare a cererilor depuse va începe de luni să analizeze fiecare dosar în parte.