Sucevenii care au credite la bănci au reușit pe parcursul anului 2016 să scape de mai mult de jumătate din restanțele pe care le aveau. Potrivit raportului publicat de Banca Națională a României, valoarea totală a restanțelor la creditele în lei și în valută înregistrate la sfârșitul anului trecut a fost de 144 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 32 de milioane de euro, la cursul de schimb anual mediu. Restanțele la creditele contractate în județul Suceava au scăzut într-un singur an cu peste 35 de milioane de euro. Asta în condițiile în care la finalul anului 2015, restanțele la împrumuturile în lei și în valută au fost de 300,4 milioane de lei, adică 67,581 milioane de euro. Din datele de la BNR, diminuarea cea mai mare s-a înregistrat la restanțele la creditele în lei, care au scăzut într-un singur an cu nu mai puțin de 104,1 milioane de lei. La împrumuturile în valută, restanțele au scăzut de la 131,9 milioane de lei, la finalul anului 2015, la 79,6 milioane de lei, la sfârșitul anului trecut.
Potrivit BNR, pe parcursul anului trecut sucevenii au avut o încredere mai mare în moneda națională, valoarea creditelor curente în lei crescând semnificativ pe parcursul anului trecut. Astfel, creditele curente în lei înregistrate la finalul anului 2015 au fost de 1.500,5 milioane de lei, suma crescând la sfârșitul lui 2016 la 1.757,1 milioane de lei. În comparație cu împrumuturile în lei, creditele în valută au scăzut în cursul anului 2016. Creditele în valută au scăzut de la 941,4 milioane de lei, la finalul anului 2015, la 804,4 milioane de lei, la sfârșitul anului trecut.
Populația s-a împrumutat mai mult în lei pentru consum și pentru locuințe
Potrivit Băncii Naționale a României, populația a preferat anul trecut să se împrumute mai mult în lei pentru consum și pentru locuințe, creditele în moneda națională contractate în aceste scopuri crescând pe parcursul anului trecut, comparativ cu sumele înregistrate la finalul anului 2015. Astfel, creditele pentru consum în lei la finalul anului 2015 au fost de 539,2 milioane de lei, acestea crescând la sfârșitul anului trecut la 589 milioane de lei. Comparativ, împrumuturile pentru consum în valută au scăzut de la 411,7 milioane de lei, la 339,6 milioane de lei. De precizat că împrumuturile pentru consum includ sumele acordate populației pentru finanțarea în special a consumului personal de bunuri și servicii.
Creditele pentru locuințe în lei au crescut semnificativ în cursul anului trecut, de la 179,6 milioane de lei, la 31 decembrie 2015, la 270,8 milioane de lei, la sfârșitul lui 2016. La creditele în valută pentru locuințe, sumele au scăzut de la 352,3 milioane de lei, la 319 milioane de lei.
Creditele pentru locuințe includ sumele acordate populației în scopul investirii în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuințelor.