Natație

Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon

Daria Lucan loc I și nou record național la 50 metri Bras și Maria Verciuc, locul III în aceeași probă
Daria Lucan loc I și nou record național la 50 metri Bras și Maria Verciuc, locul III în aceeași probă

De vineri și până duminică, 11 înotători din municipiul Suceava au luptat pentru medalii la Campionatul Național de Poliatlon ce a avut loc la Bacău, competiție la care au participat 533 de sportivi, 296 de băieți și 237 de fete, ce au reprezentat 60 de cluburi din țară.
Dintre înotătorii din Suceava, 10 sunt legitimați la CSȘ – LPS (categoria 11 ani – Daria Lucan, Maria Verciuc, Sara Munteanu, Teodor Plamada; 10 ani – Ioana Ursu, Delia Ostafi, Petriana Popovici, Oana Sauciuc, Mara Teodorovici și Paul Panait), iar Ingrid Sofronea a reprezentat Clubul Sportiv Universitar din Suceava, la categoria 10 ani, toți 11 fiind pregătiți de Cezar Moscaliuc, Luis Lăcătuș și Andrei Pinticanu.
Sucevenii au câștigat trei titluri naționale, iar Daria Lucan a doborât recordul național la 50 metri bras fete 11 ani
La acest campionat național, cei 11 înotători din Suceava au câștigat nouă medalii naționale, dintre care trei au fost de aur, cinci de argint și una de bronz.
Daria Lucan a făcut o cursă foarte bună în proba de 50 metri bras la fete 11 ani, iar la final a reușit să doboare recordul național în această probă, ce n-a mai fost depășit din 1986, recordul aparținând sportivei Liana Coman. Echipa de fete 10 ani, alcătuită din sportivele Ioana Ursu, Delia Ostafi, Oana Sauciuc și Petriana Popovici, a obținut aurul în probele de ștafetă 4×50 metri Mixt, unde a fost la doar la 17 sutimi de recordul național, dar și la 4×50 metri Liber, probă în care a stabilit un nou record național sau, altfel spus, și-a corectat propriul record stabilit în vară, cu aproape 2 secunde.
O altă sportivă din Suceava, Ioana Ursu, a avut o comportare meritorie și a reușit să câștige trei medalii de argint, în probele de 200 metri Liber, 50 Fluture și 50 Spate, locuri pe podium ce i-au adus locul II în clasamentul general al fetelor la categoria 10 ani.
Tot de la CSȘ – LPS Suceava, Maria Verciuc a câștigat argintul național la 50 metri Liber fete 11 ani și a obținut medalia de bronz la 50 metri Bras.
“Sunt încântat de performanțele sportivilor noștri, ei comportându-se excelent la această competiție, și chiar dacă nu de fiecare dată și-au îmbunătățit propriile recorduri, au luptat cu multă dăruire și pasiune și sunt convins că-n viitor vor fi mai buni. Felicitări tuturor“, a declarat antrenorul Cezar Moscaliuc.

Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Sucevenii au urcat de nouă ori pe podiumul naționalelor de poliatlon
Daria Lucan loc I și nou record național la 50 metri Bras și Maria Verciuc, locul III în aceeași probă
Daria Lucan loc I și nou record național la 50 metri Bras și Maria Verciuc, locul III în aceeași probă

Recomandări

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca