Tir sportiv

Sucevenii au urcat de 15 ori pe podiumul naționalelor



Alexandru Bahan a obținut cele mai bune rezultate la Campionatul Național de Tir Sportiv
Alexandru Bahan a obținut cele mai bune rezultate la Campionatul Național de Tir Sportiv

Sportivii secțiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar Rădăuți au confirmat creșterea de formă în care se află, la cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Tir Sportiv, glonț calibru mic, ce a avut loc zilele trecute, la București. Tiriștii pregătiți la cele două cluburi de antrenorul Ștefan Buicliu au avut un parcurs excelent în această a doua etapă de calificare din totalul de șase existente, după ce au urcat de 15 ori pe podiumul competiției, de șapte ori la masculin și de opt ori la feminin. În competiția băieților, cea mai bună evoluție a avut-o Alexandru Bahan, de la CSM Suceava, cel care a urcat pe prima poziție a podiumului în toate cele patru probe de concurs. Tot la masculin, colegul său de la CSM Suceava, Ilie Călin s-a clasat de trei ori pe treapta a doua a podiumului. La fete, Camelia Andreescu, legitimată la CSȘ Rădăuți și Dinamo București a reușit să termine concursul cu o medalie de argint și trei de bronz, în timp ce colega sa Ana Toderaș, de la CSȘ Rădăuți-CS Muscelul s-a ales cu patru medalii de argint.
„Pentru acest sezon ne-am propus calificarea la turneul final cu cât mai mulți sportivi, iar în lupta pentru medalii să facem tot ce putem pentru clasarea pe podium. La această a doua etapă, sportivii noștri au demonstrat că sunt într-o creștere vizibilă de formă și de aceea sunt convins că până la finalul campionatului își vor doborî recordurile personale. Cert este că zona Bucovinei are destule resurse umane pentru acest sport și nu numai, și de aceea cred că din spate vor veni în continuare tineri talentați care să concureze cu succes în compania cluburilor puternice din țară”, a declarat antrenorul Ștefan Buicliu.
Cea de-a treia etapă a campionatului național va avea loc tot la București, în perioada 13 – 16 mai.



Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști
Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști