Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a cedat în meciul jucat sâmbătă, la Arad, cu echipa locală, după o partidă foarte echilibrată în care sucevenii au condus și au dominat, în mare parte a timpului. Sucevenii au condus cu 6-0, după două lovituri de pedeapsă transformate de Sabin Crețu iar până la pauză gazdele au înscris un eseu, care nu a fost transformat. Sucevenii au intrat așadar la cabine cu avantaj pe tabelă, scor 6-5. În a doua repriză, gazdele au mai reușit un eseu de penalizare, în timp ce sucevenii au ratat numeroase șanse de a puncta, scor final 12-6.
Antrenorul Marius Colțuneac nu și-a ascuns dezamăgirea după acest meci:
„Am condus aproape tot meciul, am dominat în mare parte, însă am luat o serie de decizii pripite. A fost un meci bun, încrâncenat, iar pe final, timp de zece minute, am pus mare presiune pe ei, însă din păcate nu am concretizat. Sunt supărat că în ultimele două meciuri, cel de la Humor (scor 13-13) și acum, cel de la Arad, nu am obținut victoriile pe care cred că le meritam după cum am jucat. Practic, am pierdut șase puncte în două etape”.
Singurul aspect pozitiv după lunga deplasare de la Arad este că sucevenii au obținut un punct bonus defensiv după această înfrângere la o diferență mai mică de 7 puncte.
Marius Colțuneac a subliniat că echipa a plecat la Arad fără șase jucători cu probleme medicale, plus unul care a făcut deplasarea dar nu a putut juca. Și la Arad au fost probleme, Nichiforiuc și Vasilache suferind accidentări care i-au scos prematur din joc.
Echipa locală va reveni în etapa viitoare acasă, la Suceava, unde va întâlni o echipă care a avut evoluții foarte bune până acum, CSM Galați și se află pe locul III în clasament.
Echipa mulțumește pentru sprijin Primăriei Suceava, Asociației Prietenii Rugbiului și sponsorilor Urban Street și Remax Imobiliare.




