Handbal, juniori II

Sucevenii au obținut biletul pentru turneul semifinal



Echipa de handbal juniori II a LPS Suceava merge la turneul semifinal
Echipa de handbal juniori II a LPS Suceava merge la turneul semifinal

După junioarele III, o altă echipă de handbal a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reușit să-și asigure un loc în turneul final și anume cea de juniori II, pregătită de antrenorul Bogdan Macovei. Aflată în luptă directă cu LPS Iași pe parcursul celor cinci turnee ale grupei A din Campionatul Național, echipa suceveană a jucat ultimul turneu chiar acasă la adversarii direcți pentru locul doi. După o primă repriză destul de echilibrată, ce s-a terminat cu scorul de 11 – 11, în partea a doua a meciului, sucevenii au fost mult mai motivați să câștige și au dominat jocul distanțându-se pe tabelă la mai multe goluri. Totuși, pe final, gazdele s-au apropiat la un singur gol, dar sucevenii au gestionat foarte bine finalul partidei și au câștigat la două goluri diferență, scor 21 – 19, distanțându-se astfel la patru puncte în fața ieșenilor. Fiind deja calificați, jucătorii pregătiți de Bogdan Macovei au pierdut următorul meci în compania liderului grupei, LPS Piatra Neamț, scor 41 – 32, echipă pe care au reușit s-o învingă chiar la ea acasă, în turneul III, scor 22 – 19, cele două puncte fiind foarte importante în ecuația calificării. În ultima partidă, LPS Suceava a învins ultima clasată, LPS Botoșani cu scorul de 39 – 28, în timp ce gazdele au învins liderul cu 24 – 21, dar deja era prea târziu, deoarece sucevenii au mai rămas cu două puncte în fața celor de la LPS Iași.
„Prin evoluția lor, mai ales în meciul cu Iașiul, jucătorii noștri au arătat că își doresc foarte mult să meargă mai departe la turneul semifinal, acesta fiind și obiectivul pe care ni l-am propus la începerea campionatului. Ne așteaptă un turneu semifinal foarte greu, deoarece avem o grupă destul de dificilă și avem o pauză de o lună și ceva în care trebuie să ne menținem în formă și să aflăm mai multe detalii despre ce joacă celelalte echipe”, a declarat antrenorul Bogdan Macovei. La acest ultim turneu, lotul echipei LPS Suceava a fost format din jucătorii, Florin Maerean, Alexandru Ștefan, Cătălin Spiridon, Emanuel Drăgoi, Ionuț Grețcan, Daniel Matei, Mihai Moțpan, Ștefan Becica, Robert Enescu, Gabriel Burlacu, Mugur Penciuc, Marian Scorobohaci și Paul Marmeliuc.
Clasamentul final al seriei A
1. LPS Piatra Neamț 20 18 0 2 609 – 411 36
2. LPS Suceava 20 14 0 6 519 – 464 28
3. LPS Iași 20 13 0 7 467 – 444 26
4. LPS Botoșani 20 2 0 18 409 – 556 4
Echipa LPS Vaslui s-a retras din campionat pe 18 aprilie 2011



Recomandări

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști