Din cauza virusului gripei aviare în România

Sucevenii au luat cu asalt farmaciile, în căutare de tratamente antigripale



Sucevenii au luat cu asalt farmaciile, în căutare de tratamente antigripale
Sucevenii au luat cu asalt farmaciile, în căutare de tratamente antigripale

– În majoritatea farmaciilor din municipiul Suceava se vor primi vaccinuri antigripale după data de 20 octombrie a.c.
– Pînă atunci, persoanele răcite își pot procura remedii naturale, vitamina C sau antibiotice, în funcție de simptome
– Virusul gripei virale, în contact cu virusul gripei aviare, poate da naștere la complicații care pot determina apariția unei pandemii
În fiecare an, în sezonul rece, ne confruntăm cu afecțiunile respiratorii, începînd de la banalele răceli și încheind cu boli mai grave ca gripa, bronșita, pneumonia. Frigul, umezeala, curentul, vremea schimbătoare, împreună cu o stare de suprasolicitare fizica sau intelectuală, ne fac să fim mai predispuși în această perioadă a anului la acțiunea agenților patogeni. Anul acesta, odată cu confirmarea existenței virusului gripei aviare în România și odată cu terminarea stocurilor de vaccinuri antigripale din farmaciile din municipiul reședință de județ, sucevenii au luat cu asalt unitățile de profil pentru a-și procura medicamente care să-i trateze de gripă. Deși în majoritatea farmaciilor din municipiul Suceava se vor primi vaccinuri antigripale după data de 20 octombrie a.c., isteria care a pornit la începutul acestei luni continuă. Se pare că, în acest an, din cauza gripei aviare, vînzările de medicamente și vaccinuri pentru combaterea gripei au crescut de cel puțin cinci ori față de nivelul vînzărilor din anul trecut. În momentul în care Ministerul Sănătății va distribui Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava o nouă tranșă de vaccinuri, medicii de familie vor recomanda și vor face vaccinarea gratuită la grupele de risc. Medicii de familie suceveni vor primi dozele de vaccin antigripal de la DSP în funcție de numărul pacienților cu risc pe care i-au declarat. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava consideră că temerea oamenilor nu este justificată și este întreținută artificial. „În Suceava nu se înregistrează o epidemie de gripă virală. Numărul de îmbolnăviri se încadrează în limite normale pentru această perioadă. Și anul trecut s-au făcut vaccinări, și DSP va mai primi vaccinuri antigripale în perioada imediat următoare de la Ministerul Sănătății”, a declarat, ieri, dr. Odette Nicolae, director executiv la DSP Suceava. Potrivit acesteia, în momentul de față nu se impun măsuri speciale în județ pentru preîntîmpinarea apariției unor eventuale cazuri de gripă aviară. În farmacii însă, situația este alta. Atît farmaciștii din cartierele mărginașe, cît și cei care lucrează la unități din centrul municipiului spun că în fiecare zi sînt întrebați cînd vor primi vaccinurile antigripale. În lipsa acestora, în funcție de simptomele pe care le au, sucevenii optează pentru remedii naturale, vitamina C sau antibiotice, dacă boala este într-o fază avansată. „În primele trei zile ale gripei, se recomandă medicamente pe bază de aspirină și paracetamol- Fervex, Coldrex etc., sau vitamine cum este vitamina C. Din ziua a patra, dacă boala evoluează, se iau antibiotice. Este bine că oamenii se îngrijesc de starea lor de sănătate”, a declarat un farmacist sucevean din cartierul Obcine.
– Ce este gripa?
Gripa este o boală virală foarte contagioasă, care evoluează în mod epidemic. Responsabil pentru gripă este un virus, Myxovirus influenzae. Principala caracteristică a virusului este capacitatea mare de a produce mutații, ceea ce determină schimbarea compoziției vaccinului în fiecare an. Transmiterea gripei este aeriană și interumană. După contaminare, se succed mai multe faze. Incubația fără semne vizibile a virusului, de la două la trei zile, este urmată de o fază brutală și de scurtă durată a bolii, cu frisoane, congestia feței, febră ridicată (39-40°C), tahicardie, cefalee însoțită uneori de fotofobie, de dureri difuze ale mușchilor și de astenie. La aceste semne generale se adaugă semnele locale: înfundarea nasului, cantitate mare de mucozități, dureri în gît, tuse mai întîi seacă și dureroasă, apoi productivă spre sfîrșitul bolii. Faza de convalescență poate fi lungă, cu astenie persistentă, durînd cîteodată mai multe săptămîni.
– Tratamentele homeopate sînt mult mai ieftine decît vaccinurile antigripale clasice
O variantă mai puțin cunoscută de tratament și care ar trebui luată în considerare de persoanele bolnave de gripă este reprezentată de remediile homeopate, care sînt și mai puțin costisitoare. Specialiștii homeopați folosesc metode alternative care pot înlocui cu succes vaccinul clasic: vaccinul homeopat, remediile naturale și terapia cu vitamine. Tratamentele homeopate pot fi administrate tuturor categoriilor de vîrstă – sugari, copii, femei însărcinate sau care alăptează, adulți și vîrstnici. Dacă un vaccin antigripal costă între 200 și 300 de mii de lei vechi, vaccinurile homeopate (granule) și celelalte tratamente homeopate se pot achiziționa cu sume cuprinse între 100 și 200 de mii de lei vechi.
În condițiile în care în județul nostru ar apărea gripa aviară, a cărei existență a fost confirmată în județul Tulcea, combinarea virușilor care provoacă cele două tipuri de gripă, cea aviară și cea virală, poate crea complicații și poate determina apariția unei pandemii. Populația trebuie să se vaccineze împotriva gripei. În contact cu virusul gripal, virusul care provoacă gripa aviară se transformă și dă naștere la complicații. Gripa aviară nu se transmite de la om la om dar gripa apărută din întîlnirea celor doi viruși este transmisibilă”, a precizat dr. Alexandru Lăzăreanu, director adjunct la DSP Suceava. Aceste vaccinuri “vînate” de suceveni nu previn gripa aviară, dar prin administrarea lor scad foarte mult probabilitatea apariției unei tulpini mutante de virus gripal care poate genera o pandemie.