Echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava, a încheiat aseară seria meciurilor de pregătire cu o partidă test în compania unei echipe a Republicii Moldova, formată pe scheletul formației Olympus Chișinău. Universitarii nu a avut nici o problemă în fața unei echipe cu jucători foarte tineri, din care jumătate erau juniori și care evoluează într-un campionat al Moldovei, ce are în componență sa doar opt echipe. După două reprize de joc a câte 30 de minute fiecare, studenții conduceau detașat, scor 52 – 26, după ce la pauză aveau12 goluri avantaj, 22 – 10. „A fost cel mai potrivit meci pentru finalul perioadei de pregătire în compania unei echipe care a opus o rezistență destul de mare, mai ales în prima repriză, și asta în ciuda scorului de pe tabelă. Pe de altă parte, am reușit să repetăm ce ne-am propus și să remediem acele lipsuri din apărare și din atacul pozițional, apărute la turneul de la Arad. De aceea duminică, jucătorii noștri trebuie să conștientizeze că la Dinamo vom întâlni o echipă mult mai puternică decât aceasta”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Duminică, de la orele 11.00, Universitatea va relua campionatul, pe terenul celor de la Dinamo București, într-un meci contând pentru prima etapă a returului Ligii Naționale, care va fi transmis în direct pe Sport.ro.