Sportivii secției de natație de la Clubul Sportiv Școlar Suceava au încheiat zilele trecute un sezon foarte bun cu o nouă evoluție de excepție la Campionatul Național de Înot pentru cadeți (12 – 14 ani), ce a avut loc timp de patru zile la Oradea. Concursul a fost unul foarte puternic, pentru medalii luptându-se nu mai puțin de 418 sportivi de la 67 de cluburi din țară. CSȘ Suceava a participat cu un lot de 10 sportivi, la 14 ani – Șerban Cotos, Sebastian Croitor și Ștefan Ropan, la 13 ani – Ioana Năstacă și Victor Turluianu, iar la 12 ani – Cosmina Aaniței, Călin Moscaliuc, Ionuț Socoliuc, Paul Roman și Robert Popescu, înotători pregătiți de profesorii Cezar Moscaliuc, Luis Lăcătuș și Andrei Pinticanu.
Sucevenii au reușit să câștige nu mai puțin de 10 medalii de aur și câte patru de argint și de bronz, CSȘ Suceava ocupând locul IV în clasamentul general, la doar câteva puncte de podium.
Unul din performerii delegației sucevene a fost Șerban Cotos, sportiv ce a devenit de patru ori campion al României în probele de 100, 200 și 400 metri Liber și 100 metri Fluture, câștigând și 4 medalii de bronz, la 50 și 1500 metri Liber, 400 metri Mixt și 200 metri Fluture.
La categoria 13 ani, Ioana Năstacă a reușit să câștige trei medalii de argint, în probele de 200, 400 și 800 metri Liber.
Călin Moscaliuc a doborât recordul național la 100 metri Liber, unul ce n-a mai fost depășit din 1985
La categoria 12 ani, suceveanul Călin Moscaliuc a avut una din cele mai bune evoluții din cariera sa. Călin și-a trecut în palmares nu mai puțin de 6 titluri de campion al României, în probele de 100 și 200 metri Spate, 50, 100 și 400 metri Liber, dar și cu echipa la 4×100 Liber, echipă din care au mai făcut parte înotătorii Ionuț Socoliuc, Paul Roman și Robert Popescu. Călin Moscaliuc a mai reușit și o medalie de argint la 50 metri Fluture, dar cea mai mare performanță a sa a fost doborârea recordului național în proba de 100 metri Liber. Călin Moscaliuc a doborât acest record național cu timpul de 57 de secunde și 57 de sutimi, un record ce n-a mai fost bătut din 1985, în acel an Dragoș Băcescu terminând cursa după 58 de secunde și 10 sutimi. După această cursă fenomenală, Călin a fost felicitat de unul din performerii înotului românesc, Răzvan Florea, multiplu campion național și medaliat la europene și Jocurile Olimpice de la Atena.
„Încheiem un sezon competițional de excepție, în care fiecare sportiv a încercat să-și depășească propriile limite, chiar dacă acest lucru a presupus multe sacrificii din partea lor și a părinților. Majoritatea a urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului, cu trei noi recorduri naționale și foarte multe satisfacții personale și de echipă. Le mulțumesc tuturor celor ce au crezut în ei și-n mine și le urez copiilor o vacanță plăcută”, a declarat antrenorul Cezar Moscaliuc.
La aceste naționale, foarte aproape de podium s-a situat și sportivul Sebastian Croitor, de 2 ori locul 4 și de 2 ori locul 5.
La final, în clasamentul general cumulat, doi dintre suceveni au fost desemnați cei mai buni sportiv din țară la categoriile lor de vârstă, Călin Moscaliuc la 12 ani și Șerban Cotos la 14 ani.