Aflați în perioada de pregătire pentru a doua parte a sezonului competițional din acest an, o parte din sportivii secțiilor de lupte greco-romane de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Liceul cu Program Sportiv Suceava au fost într-un stagiu de pregătire centralizată de opt zile la Gura Humorului. Cinci dintre ei, legitimați la CSM Suceava, au ajuns în acest cantonament cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Suceava, care sprijină financiar majoritatea secțiilor clubului. În același cantonament au ajuns și 12 sportivi de la LPS Suceava, cu sprijinul liceului și al Inspectoratului Școlar Județean.
„Mai avem câteva competiții naționale importante până la finalul anului, iar acest cantonament pot să spun că a fost foarte util în încercarea de a prinde un vârf de formă sportivă la aceste concursuri. Am avut parte de toate condițiile și aici vrem să mulțumim Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului, în special domnului director Dacian Cojoc, care ne-a pus la dispoziție sala de forță, sala de judo, sala polivalentă, dar și bazinul de înot, absolut necesar mai ales pentru recuperarea după efortul fizic intens al sportivilor. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul financiar pe care ni-l acordă”, a explicat unul din antrenorii de la CSM Suceava, Daniel Ciubotaru.
La finalul acestei săptămâni, echipa de juniori II a LPS Suceava, pregătită de antrenorii Valerică Gherasim și Andrei Bolohan, va participa la Slatina la cea de-a doua etapă din Campionatul Național pe echipe, urmând ca pe 16-17 octombrie să lupte la a treia și ultima etapă, cea care va stabili și medaliatele din acest an. Tot în această a doua parte a anului, sportivii suceveni vor lupta pentru medalii la Campionatul Național de Tineret under 23 și la Cupa României la juniori I, dar și la finalele naționalelor de juniori III și copii.
Lupte greco-romane
Sucevenii au fost într-un cantonament de opt zile la Gura Humorului
