Tenis de câmp

Sucevenii au făcut legea la Botoșani

Un grup numeros de sportivi de la clubul Select Suceava au participat la sfârșitul săptămânii trecute la turneul de tenis pentru veterani de la Botoșani, o competiție aflată în circuitul Federației Române de Tenis. Marea lor majoritate au avut o comportare deosebită, însă cel mai bine s-au descurcat Mihai Pânzaru și Irinel Nanu, care s-au impus în probele de simplu la categoriile de vârstă 30 și 40 de ani, câștigând și proba de dublu la + 30 de ani. Pânzaru a dispus în finala de simplu de coechipierul său Florin Popovici – Dumbravă cu scorul de 6-4, 6-4, același Popovici – Dumbravă clasându-se al doilea și în proba de dublu + 30 de ani, făcând pereche cu nemțeanul Octavian Stan.
Meciul decisiv pentru câștigarea întrecerii probei de dublu la + 50 de ani i-a adus față în față pe frații Viorel și Dumitru Negru. Câștig de cauză a avut de această dată cuplul Viorel Negru / Doru Râșcuță (Piatra Neamț), Dumitru Negru și Octavian Braha (Botoșani) trebuind să se mulțumească cu locul secund. Viorel Negru (+ 50 de ani) și Dumitru Negru (+ 55 de ani) au mers bine și în probele de simplu, oprindu-se în semifinale.
Rezultate bune au mai obținut Gigi Berariu, care a ajuns până în finala probei de simplu la + 55 de ani, precum și Constantin Bedicov (+70 de ani) și Constantin Aconstantin (+45 de ani), care au atins semifinalele.

Recomandări

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Cezar Ouatu, „Globariciu”, „Micul Prinț”, „Rinocerii” și „Dealurile Californiei”, pe scena teatrului sucevean, în luna martie

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava