În cadrul Proiectului „Artă contra drog”, inițiat în urmă cu cinci ani de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film „Dracula” și Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO) România, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava a avut loc joi, 16 februarie, în prezența unui public numeros, spectacolul „Rhythm of the Dance”. Multă culoare, veselie, ritm alert, muzică live, costume strălucitoare, ropote de aplauze, toate încadrate într-o poveste care a păstrat tradiția pașilor irlandezi.
Fascinație
O echipă de profesioniști, cunoscută și apreciată în toată lumea, doi tenori, care au cântat în limba engleză, dar și într-un dialect irlandez, piese tradiționale, care ascund, fiecare, o poveste din „țara smaraldului” (Irlanda fiind situată pe insula cu același nume, scăldată de apele Oceanului Atlantic), un band format din cinci muzicieni, care au cântat la instrumente tradiționale: flaut, armonică, vioară, tobă, chitară, și peste 20 de dansatori și soliști, pregătiți de celebra coregrafă Doireann Carney, a fascinat publicul sucevenean, într-un show extraordinar. Ritmul irlandez, veselia de pe chipurile artiștilor, luminile, sonorizarea, decorul, recuzita, întreaga atmosferă creată în cele două părți ale spectacolului, a câte 50 de minute fiecare, au adus noutate și bună dispoziție pentru fiecare spectator în parte.
Călătorie în timp, împreună cu irlandezii
A fost inedit pentru suceveni să „călătorească” în timp, împreună cu irlandezii, prin intermediul pașilor de dans, a muzicii instrumentale dar și prin vocea celor doi tenori irlandezi, „din mitologia antică, cu frumoasele povești cu eroi celți, până la încercările emigranților irlandezi în lume, din ținutul stâncos Connemara, purtător al tradițiilor irlandeze, până la modernii zgârie-nori din New York”, după cum au declarat organizatorii. Inedite au fost și dansul cu măturile (la propriu), dansurile individuale sau pe echipe, alternând băieții, apoi fetele, ca, în final, cu toții să se armonizeze pe scenă, într-o simbioză perfectă.
Ritmul irlandez, „bătut” cu pantofi speciali
Publicul a fost impresionat de flexibilitatea dansatorilor, de mișcările rapide, sincronizate perfect, ritmul „bătut” cu pantofi speciali, costumele spectaculoase, strălucitoare, colorate, cu broderii prețioase, pe care artiștii irlandezi le-au folosit pentru fiecare moment din show, toate fiind răsplătite cu aplauze îndelungi. Ineditul spectacol a fost organizat de Compania Națională de Dansuri a Irlandei, care a revenit în România pentru a treia oară consecutiv, însă, pentru prima dată, la Suceava. Coregrafia spectacolului a fost asigurată de Doireann Carney, producător – Kieran Cavanagh, compozitor – Carl Hession.
„Drogurile nu sunt periculoase pentru că sunt ilegale, drogurile sunt ilegale pentru că sunt periculoase!”
La debutul spectacolului, prezentatoarea a comunicat publicului faptul că organizatorii promovează prin acest spectacol extraordinar „Rhythm of the Dance” arta ca o modalitate benefică de petrecere a timpului liber și ca alternativă de viață sănătoasă. „«Drogurile nu sunt periculoase pentru că sunt ilegale, drogurile sunt ilegale pentru că sunt periculoase!»” este mesajul pe care organizatorii l-au transmis publicului sucevean.