Volei

Sucevenii au cedat în fața uneia din candidatele la promovare, VCM Piatra Neamț



Internaționalul de juniori al sucevenilor, Alexandru Rață a făcut cel mai bun meci al său de până acum la seniori
Internaționalul de juniori al sucevenilor, Alexandru Rață a făcut cel mai bun meci al său de până acum la seniori

Sâmbătă, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a reluat jocurile oficiale din seria de est a Diviziei A2, cu o partidă pe teren propriu în compania uneia din cele trei candidate la promovarea în primul eșalon, formația VCM Piatra Neamț. La capătul unui meci spectaculos și destul de echilibrat, oaspeții s-au impus cu 3 – 0 la seturi. Sucevenii conduși de pe bancă și din teren de Tudor Orășanu au început mai greu primul set și au fost conduși cu 1 – 5, dar mai apoi au recuperat din handicap, iar setul a fost unul echilibrat. Oaspeții au avut o primă șansă de set la 25 – 24, dar gazdele au câștigat două mingi la rând și au avut și eele șansa de a încheia primul act, dar nu au reușit și nemțenii s-au impus cu 30 – 28. În setul doi, oaspeții au condus tot setul, dar nu la diferențe mari, iar pe final, Suceava a avut șansa de a egala la 24, dar oaspeții au avut noroc și au strecurat mingea printr-un blocaj ca la carte al sucevenilor, scor 2 – 0 la seturi, după 25 – 23.
Sucevenii au căzut fizic de la jumătatea setului 3, după ce au condus cu 8 – 1
În setul cu numărul trei, CSM Suceava a început mult mai bine și a condus cu 8 – 1, dar pe parcurs a cedat la capitolul fizic, nemțenii dovedindu-se mult mai bine pregătiți la acest capitol. Oaspeții s-au impus cu 25 – 21 și cu 3 – 0 la seturi.
„Mă așteptam la alt rezultat, dar oaspeții ne-au surprins prin achiziția a doi jucători foarte buni, exact pe posturile pe care erau descoperiți, universal și centru, unul din Republica Moldova și unul de la Baia Mare, ce a jucat și-n acest sezon în prima divizie. Nici ei nu stau extraordinar cu banii, dar vor să promoveze din nou și au reușit să se acopere și cred că aici s-a făcut diferența. Echipa noastră a luptat și și-a dorit mai mult, am fost aproape și puteam să câștigăm primele două seturi, dar pe final am căzut la capitolul fizic, unde suntem deficitari. Cea mai mare bucurie a mea pentru acest meci a fost evoluția foarte bună a juniorului Alexandru Rață, care s-a apropiat de valoarea sa și la seniori, deoarece la juniori joacă deja foarte bine. Mulțumim spectatorilor ce ne-au încurajat din tribune și sper ca la meciurile viitoare să vină cât mai mulți, pentru că altfel joci când te susține o tribună întreagă”, a explicat antrenorul jucător Tudor Orășanu.
CSM Suceava a folosit în meciul cu Piatra Neamț un lot de 12 jucători: Lucian Huțuleac, Andrei Sasu, Robert Petraru, Marius Gontariu, Dan Lupuleasa, Vlăduț Mihuț, Alexandru Rață, Vlad Buhu, Ștefan Verciuc, Gheorghe Buiciuc, Tudor Ștreangă și Tudor Orășanu, în meciurile următoare urmând să intre pe foaie și ultimul junior legitimat, Eduard Cazacu.
În celelalte două partide din etapa a doua a returului, CSU Știința București s-a impus cu 3 – 0 la CTF Mihai I București, iar CS Rapid București a trecut cu același scor în deplasarea de la CSM Râmnicu Sărat.
Clasament
T C C1 P P1 Pct.
1. CS Rapid București 7 5 1 1 0 18
2. CSU Știința București 7 5 1 0 1 17
3. VCM Piatra Neamț 7 5 0 1 1 16
4. CSM Suceava 6 2 0 0 4 6
5. CTF Mihai I București 6 1 0 0 5 3
6. CSM Râmnicu Sărat 7 0 0 0 7 0
Legenda
C Jocuri câștigate cu 3-0 și 3-1
C1 Jocuri câștigate cu 3-2
P Jocuri pierdute cu 2-3
P1 Jocuri pierdute cu 1-3 și 0-3



Recomandări