Aflată în perioada de pregătire, echipa de rugby a Clubului Sportiv Municipal Suceava a participat zilele trecute la turneul internațional de la Tiraspol, acolo unde pe lângă echipa locală, Dinamo au mai fost prezente echipele Politehnica Kiev și Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău. Elevii antrenorului Constantin Vlad au reușit să termine această competiție pe primul loc, după două victorii și o înfrângere la limită. În prima partidă, desfășurată vineri, sucevenii au fost învinși de echipa gazdă pe final de joc, Dinamo Tiraspol, scor 20 – 22, după un meci pe care l-au controlat în majoritatea timpului. Sâmbătă, în a doua întâlnire, CSM Bucovina Suceava s-a impus clar în fața Politehnicii din Kiev, scor 40 – 7. Dacă în primele două meciuri, tehnicianul sucevean a rulat toți jucătorii din lot, în ultima partidă, cu UTM Chișinău, Constantin Vlad a folosit doar jucătorii ce s-au evidențiat, pentru a-și face o idee despre primul 15 cu care începe campionatul. După un meci foarte disputat, în care moldovenii le-au pus destule probleme, mai ales pe linia de trei sferturi, sucevenii s-au impus în final cu scorul de 17 – 7, în fața unei echipe ce are în componență majoritatea titularilor de la echipele naționale ale Moldovei, atât la rugby în 7, cât și la cel în 15.
„Pentru noi, acest turneu a fost unul foarte util, cu meciuri în compania unor adversari diferiți. Dacă primele două partide le-am considerat de pregătire și am rulat toți jucătorii, în cel de-al treilea am evoluat într-o formulă aproximativă cu cea care vom începe campionatul. La finalul acestui turneu extrem de disputat am reușit să tragem și niște concluzii, absolut necesare pentru a ști unde mai avem de lucrat. Dacă pe înaintare jocul a mers foarte bine, acesta fiind și punctul nostru forte cu ajutorul căruia am marcat majoritatea punctelor, dar ne-am apărat bine și pe linia de trei sferturi, la capitolul pregătire fizică mai avem de muncit, aici simțindu-se din plin lipsa unui cantonament”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Deși și-ar mai fi dorit cel puțin două partide de pregătire până la începerea sezonului, din cauza lipsei banilor, antrenorul sucevean nu va putea onora invitația Universității Cluj, rămânând să joace la Suceava cu echipa de juniori I pregătită la LPS Suceava, de Dumitru Livadaru.