Box

Sucevenii au boxat cu pugiliștii de la CFR Iași



Boxerii suceveni se pregătesc intens pentru Campionatul Național
Boxerii suceveni se pregătesc intens pentru Campionatul Național

Zilele trecute, boxerii de la CSM Florconstruct Suceava au avut o nouă serie de meciuri test, de această dată acasă în compania sportivilor de la clubul CFR Iași. Această gală a avut ca principal scop pregătirea și verificarea sportivilor suceveni cu potențiali adversari pe care au șanse să-i întâlnească la Campionatul Național. Cel mai spectaculos meci al acestei competiții a fost cel în care suceveanul Andrei Bejenariu s-a impus după patru reprize în fața campionului național de seniori al categoriei 48 de kilograme. Andrei a reușit să-și pună în dificultate adversarul cu combinații de dreaptă cu croșee de stânga și asta în ciuda faptului că este încă junior și va lupta pentru o medalie la naționalele acestei categorii de vârstă. De la CSM Florconstruct a mai boxat și medaliatul cu bronz de la Cupa României din acest an, Daniel Gogan, dar și Adrian Buruiană, Marian Bujoreanu, Ionuț Vornicu și Cristi Iordache. „A fost o gală cu meciuri echilibrate și un nivel tehnic ridicat, sportivii luptând până în ultimele secunde ale meciurilor, cu ambiție și dăruire pentru a-și demonstra superioritatea. Sperăm să ne impunem la naționale cu cât mai mulți sportivi”, a declarat la final antrenorul Doru Iftime.



Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe