Trei echipe din România, printre care și cea a polițiștilor suceveni, au fost invitate să participe la cea de-a 29-a ediție a Campionatului de minifotbal al polițiștilor din întreaga lume. Competiția din acest an a fost găzduită de orașul Lommel, din Belgia, și a fost onorată cu prezența de formații din peste 80 de țări. Echipa polițiștilor suceveni, din rândul căreia au făcut parte jucătorii Răzvan Andreica, Andrei Lucaciu, Gheorghe Oniu, Alex Afloarei, Florin Poenari, Vlăduț Reuți și Iulian Ionesi a lăsat o foarte bună impresie, izbutind să iasă din faza grupelor cu victorii pe linie: 3-2 cu Germania, 7-1 cu Franța, 11-0 cu Irlanda de Nord, 1-0 cu Brașov, 1-0 cu Israel, 5-0 cu Bulgaria și 7-0 cu Malta. După 4-0 cu Anglia și 1-0 cu Insulele Reunion în șaisprezecimi și optimi de finală, sucevenii s-au oprit în sferturi, acolo unde au fost stopați după un meci de mare luptă, de conaționalii de la Timișoara, cu scorul de 1-0. Ediția din 2011 a Campionatului de minifotbal al polițiștilor din întreaga lume a revenit echipei Portugaliei, însă și sucevenii noștri merită felicitați pentru clasarea în primii opt pe care au obținut-o.