Suceava va găzdui în zilele de 25 și 26 aprilie prima ediție a Cupei Iepurașul la fotbal. La competiția rezervată copiilor de 10 și 11 ani s-au înscris un număr de 8 formații, capul de afiș fiind fără doar și poate echipa campioană națională la grupa 1997, Steaua București. „Meritul principal pentru prezența Stelei la București îi revine lui Dorin Goian, care a pus o vorbă bună pe lângă șeful centrului de copii și juniori al grupării bucureștene, Leo Strizu”, a declarat artizanul turneului, profesorul Ciprian Anton. Alături de Steaua, la competiția ce se va desfășura în balonul de la Universitate vor mai participa echipele Aerostar Bacău, Luceafărul Brăila, Presing Brăila, CN Nicu Gane Fălticeni, Cetatea Suceava, Voința Iaslovăț și LPS Suceava. „Vrem ca întreceri de genul Cupa Iepurașul sau Cupa Moș Crăciun să devină turnee de tradiție pentru fotbalul juvenil din România. Am dorit cu această ocazie să demonstrăm că și noi, la Suceava, suntem în stare să organizăm un eveniment de elită și ne-am propus ca întrecerea să devină mai puternică de la an la an”, a precizat profesorul Aurel Constantin.
Planuri mari pentru anul viitor Organizatorii își doresc ca pe viitor, poate chiar de la anul, turneul sucevean să beneficieze de o participare internațională. „În cariera mea de antrenor am participat la multe competiții în țări ca Franța, Germania, Polonia sau Ucraina. La nivel de copii și juniori este o deschidere totală în Europa și sunt sigur că se vor găsi destule echipe care să onoreze invitația noastră. Viitorii performeri trebuie învățați de mici cu spiritul de concurs, aici acumulează primele experiențe din cariera lor de fotbaliști”, a adăugat Aurel Constantin. Revenind la ediția din acest an a Cupei Iepurașul, cei doi organizatori spun că nu și-au propus neapărat ca echipa Liceului cu Program Sportiv să câștige turneul. „Ne dorim ca toți oaspeții noștri să plece de la Suceava cu o impresie foarte bună despre ce au găsit aici. Ceea ce vrem cu adevărat este să nu ratăm o confruntare cu Steaua, un adversar de calibru, care nu vine în fiecare zi la Suceava”, a adăugat Ciprian Anton.
Cupa Iepurașul
Sucevenii așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu Steaua
