Pentru a doua lună consecutiv, sucevenii vor avea de scos mai mulți bani din buzunare pentru a plăti căldura de care au beneficiat în locuințe în această iarnă.
Dacă temperaturile extreme înregistrate în luna ianuarie au adus facturi la căldură mai mari cu 33% decât cele din luna decembrie 2009, facturile din februarie nu sunt nici ele mai mici, pentru că iarna a fost aspră și în luna respectivă.
Astfel, pentru perioada de facturare 25 ianuarie – 25 februarie, în care s-au înregistrat și temperaturi de – 20 de grade Celsius în timpul nopții, media totală a lunii fiind de – 6 grade Celsius, facturile la căldură sunt cu 3% mai mari decât cele din ianuarie, precum și cu 23,5% mai mari decât în luna februarie a anului anterior.
În aceste condiții, în baza consumului mediu înregistrat în luna februarie, la o garsonieră, costul căldurii consumate ajunge la 132 de lei (0,741 gigacalorii).
La două camere, unde consumul mediu de căldură a fost de 1,235 gigacalorii, valoarea facturilor ajunge la aproximativ 220 de lei.
Pentru a încălzi un apartament cu trei camere, în luna februarie, sucevenii au folosit în medie 1,606 gigacalorii, adică aproximativ 285 lei.
Sucevenii care au avut de încălzit un apartament de patru camere vor avea de plătit contravaloarea unui consum mediu de 2,1 gigacalorii, adică 373,7 lei.
Cele mai mari facturi, la scările unde s-au debranșat mulți și la cei care folosesc greșit repartitoarele de căldură
Directorul de marketing al SC Termica SA, Doina Oică, a precizat că aceste calcule orientative sunt făcute în baza consumului înregistrat în luna februarie, sumele care vor veni efectiv la plată fiind influențate atât de consumul fiecărei familii în parte, cu ajutorul repartitoarelor, cât și de condițiile de izolare termică a locuințelor, ori de numărul de apartamente care au mai rămas în sistemul centralizat, într-o scară de bloc.
Astfel, cele mai mari facturi apar de obicei în scările de bloc unde au mai rămas puțini locatari racordați la sistemul centralizat de termoficare, dar și la cei care nu știu să gestioneze corect repartitoarele, lăsând geamurile deschise în timp ce caloriferele sunt deschise, ori acoperind repartitoarele cu perdele sau corpuri de mobilier.