Apa caldă care va reveni la robinetele sucevenilor de la începutul lunii septembrie, dar și căldura care va fi furnizată în următorul sezon rece vor fi plătite mai scump de către suceveni.
În ședința de Consiliu Local de la finele lunii august, una din principalele decizii care vor trebui luate se referă la majorarea prețului la energia termică furnizată populației cu aproximativ 35%, de la 185 de lei, cât este în prezent, la aproape 250 de lei.
Măsura vine ca urmare a solicitării Termica de majorare a prețului de producție a energiei termice cu 62%, de la 274,73 lei la 445,16 lei.
„Majorarea va fi suportată atât de populație, de primărie, cât și de Termica. Conform estimărilor, prețul gigacaloriei furnizate populației va fi undeva la 250 de lei”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care ieri a avut discuții pe această temă și cu conducerea societății de termoficare.
Dacă va fi aprobat, noul preț al gigacaloriei, care a fost menținut la aceeași valoare timp de aproximativ cinci ani, va intra în vigoare de la 1 septembrie.
„Nu trebuie să se sperie nimeni, pentru că și anul acesta vor fi acordate ajutoare de încălzire familiilor cu venituri mai reduse. În plus, la fel ca în fiecare an, Primăria Suceava va acorda ajutoare de urgență pentru a veni în sprijinul celor nevoiași”, a completat Ion Lungu.
Creșterea prețului de producție a energiei termice vine ca urmare a faptului că aceasta va fi produsă exclusiv pe bază de gaz metan, la CAF-urile din spatele Ambro. Vechiul preț de producție era o medie ponderată între costul de producție pe cărbune, mai ieftin, și cel pe gaz metan, utilizat îndeosebi vara, la furnizarea apei calde, dar majorarea acestuia este influențată și de scumpirile succesive ale gazului metan, care este deja cu 30% mai scump la agenții economici, comparativ cu cel consumat de populație.
Noul preț al gigacaloriei, valabil și pentru căldura produsă de noua centrală
Noul preț de vânzare al gigacaloriei către populația Sucevei racordată la sistemul centralizat de termoficare va fi menținut o perioadă mai mare de timp. Șeful municipalității sucevene a precizat că noul preț al gigacaloriei care va fi plătit de populație a fost gândit astfel încât, odată cu punerea în funcțiune a noii centrale de termoficare, pe biomasă, să nu mai fie nevoie de o nouă ajustare de preț.
„Prețul stabilit ar urma să fie menținut și după punerea în funcțiune a noii centrale. Prețul energiei termice produse de noua centrală, cu tot cu costuri de transport și distribuție și TVA, va fi cam tot de 250 de lei”, a explicat Lungu.
Diferența de preț între tariful de producere al energiei termice și cel pe care îl vor plăti sucevenii este de aproape 200 de lei pe gigacalorie.
Din septembrie
Sucevenii ar putea plăti o gigacalorie cu 35% mai scumpă
