La treabă!

Sucevenii ar putea avea apă caldă abia din octombrie

La înlocuirea magistralelor de termoficare, lucrările vor putea începe abia de săptămâna viitoare
La înlocuirea magistralelor de termoficare, lucrările vor putea începe abia de săptămâna viitoare

Sucevenii vor mai avea de așteptat cel puțin încă două luni până când vor beneficia din nou de apă caldă la robinete.
Perioada de timp în care sucevenii nu vor avea apă caldă la robinete depinde foarte mult de modul în care se vor ține de treabă două firme din Iași, care au câștigat licitația de modernizare a magistralelor de termoficare.
Asociația firmelor SC Incom SA și SC Conest SA a câștigat lucrarea de înlocuire a vechilor conducte magistrale de termoficare, cu altele noi, după ce a contestat rezultatul inițial al licitației, care a fost încredințată firmelor Energomontaj București, Aquaterm SRL Botoșani, Florconstruct Suceava și Hidroterm SA Suceava.
Cele două firme ieșene au depus contestație la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, blocând astfel lucrările care trebuiau să înceapă în luna iulie, atunci când s-a întrerupt și furnizarea apei calde în municipiul reședință de județ.
Cum decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor le-a fost favorabilă, municipalitatea suceveană a avut la dispoziție un termen de zece zile pentru a remedia situația, fie prin reluarea licitației, fie prin luarea în considerare a ofertei firmei care a depus contestație.
Varianta preferată a fost cea mai rapidă, cea de reanalizare a ofertelor depuse la licitație, drept urmare, oferta câștigătoare fiind desemnată cea a firmelor SC Incom SA și SC Conest SA, care are cea mai mică valoare.
Furnizarea căldurii și apei calde, posibilă abia din octombrie
Începând de ieri, reprezentanții celor două firme sunt așteptați la sediul Primăriei Suceava, pentru a semna contractul, în valoare de peste opt milioane de lei, fără TVA.
“Vom discuta cu ei și vom insista ca lucrările să înceapă cât mai repede, cel târziu săptămâna viitoare. Timpul se scurge în defavoarea noastră, mai ales că lucrările sunt deja destul de mult întârziate”, a declarat directorul tehnic al Primăriei Suceava, Florin Cerlincă.
În mod normal, lucrările de înlocuire a 5,3 kilometri din conductele magistralelor de termoficare ale Sucevei pot fi realizate în minim trei luni, dar, în prezent, autoritățile sucevene și firmele contractante nu mai au la dispoziție nici măcar două luni.
Dacă cele două firme nu se vor mobiliza exemplar, reușind să execute lucrările cel târziu până la finele lunii septembrie, sucevenii riscă nu doar să uite de zilele când aveau apă caldă la robinete, ci chiar să îndure de frig prin octombrie, dacă iarna va veni mai devreme.

Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână