Sucevenii ale căror cărți de identitate au expirat își pot obține documente noi în preziua și ziua alegerilor prezidențiale

Direcția municipală de evidență a persoanelor Suceava va avea program extins în zilele de sâmbătă, 23 noiembrie, și duminică, 24 noiembrie a.c., pentru a da posibilitatea să voteze sucevenilor ale căror documente de identitate au expirat sau le-au pierdut. Secretarul general al municipiului Suceava, Ioan Ciutac, a declarat că în cele două zile nu este nevoie de programare, cetățenii care au nevoie să le fie eliberată cartea de identitate se pot adresa direct la sediul direcției, cu sediul în magazinul Iulius Mall, de pe Calea Unirii nr. 22.
Sâmbătă, programul este în intervalul orar 08.00-16.00, iar duminică, în intervalul 07.00-21.00. Solicitanții trebuie să prezinte toate documentele necesare pentru eliberarea buletinului: chitanța de plată a taxei de 7 lei (se poate plăti prin SMS sau la ghișeul Primăriei Suceava); certificat de naștere, de căsătorie și hotărârea de divorț, acolo unde este cazul; dovada adresei de domiciliu (extrasul de carte funciară sau acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ; declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de actul de proprietate; declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil, faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată; documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol; actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, după caz, de unul din actele prevăzute anterior, în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate); 3 fotografii format ¾ cm, cu bandă albă de 7 mmîn partea de jos.
Cetățenilor care se prezintă duminică, până la ora 18.00, li se vor elibera cărți de identitate, iar celor care se prezintă după ora 18.00, cărți de identitate provizorii. Pentru cartea de identitate provizorie taxa de eliberare este de 1 leu.
Atât sâmbătă, cât și duminică, vor funcționa două ghișee de preluare a documentelor și unul de eliberare a documentelor.
În anii anteriori, numărul sucevenilor care au solicitat eliberarea actelor de identitate în preziua și ziua alegerilor este de 20-30 de persoane.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu atrage atenția asupra nerespectării legii la eliberarea cărților de identitate