Cei mai valoroși luptători la momentul actual de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Adrian Agache și Teodor Chira, se află în pregătire cu lotul național de tineret și seniori pentru Campionatul Mondial de Lupte Greco-Romane pentru tineret, ce va avea loc în perioada 12-18 noiembrie, la București. Cei doi sportivi, foști elevi ai Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătiți de antrenorii Valerică Gherasim și Andrei Bolohan, au participat zilele trecute la un puternic turneu de pregătire pentru juniori, în Turcia, unde au câștigat medaliile de argint. Component al lotului național de seniori, deși este încă junior, Adrian Agache a câștigat patru meciuri în fața a trei luptători turci, unul cu un coleg de lot, iar în finala categoriei 72 de kilograme a fost foarte aproape de aur. Suceveanul a terminat finala la egalitate cu adversarul din Ucraina, 2 – 2, dar acesta din urmă a punctat ultimul. Acest turneu a avut și caracter de selecție pentru Campionatul Mondial de Tineret, acolo unde vor lupta ambii suceveni.
Celălalt sucevean, Teodor Chira, component al lotului național de tineret și aflat abia în primul an de juniori I, a avut și el un parcurs foarte bun la categoria 97 de kilograme, acolo unde a trecut de patru adversari, iar în finală a pierdut cu 2 – 4 în fața unui luptător din Ucraina, medaliat la Campionatul European de juniori.
„Din ce-am vorbit cu antrenorii de la lot, Adrian Agache trebuia să câștige finala, deoarece la 2 – 2 adversarul său trebuia penalizat pentru pasiv. A avut un parcurs bun și a impresionat asistența prin procedee spectaculoase și și-a câștigat un loc în lotul pentru mondialele de tineret, chiar dacă și la anul este junior. Teodor Chira a avut o evoluție bună, dar a venit după o perioadă de pauză după o accidentare și n-a ajuns încă la 100% din capacitatea sa. Sunt doi sportivi foarte tineri, de perspectivă, ce au confirmat deja la nivel național la categorii de vârstă mai mari și cu siguranță vor avea performanțe în continuare și la nivel internațional. Acum doi ani, la Memorialul «Constantin Tăpârjan» de la Suceava, cei doi au fost remarcați de vicecampionul olimpic sucevean Ilie Matei și se pare că ochiul său experimentat nu a dat greș. Mulțumim Primăriei și Consiliul Local pentru sprijinul pe care ni-l acordă în activitatea noastră”, a explicat antrenorul Valerică Gherasim.
În perioada 12-18 noiembrie, sucevenii Adrian Agache și Teodor Chira vor debuta la Campionatul Mondial de Lupte Greco-Romane pentru tineret, ce va avea loc la București, competiție la care vor lupta și alți doi sportivi formați la CSM Suceava, Teodor Horătău și Constantin Huțuleac.
Lupte greco-romane
Sucevenii Adrian Agache și Teodor Chira au câștigat argintul la un puternic turneu internațional, în Turcia
