La numai patru zile după remiza de la Cluj, pentru elevii lui Petru Ghervan urmează un nou examen foarte important în îndeplinirea obiectivului. Astăzi, de la ora 17.00, echipa universitară suceveană va întâlni la Iași, ultima clasată, Politehnica din localitate. Ca și în întâlnirea din etapa precedentă, jocul se anunță unul pe viață și pe moarte și asta deoarece sucevenii au nevoie de cele două puncte, in timp ce pentru ieșeni, acest campionat este compromis, o victorie în acest meci fiind doar o chestiune ce ține mai mult de orgoliu, partida fiind considerată o finală de campionat pentru gazde. Din fericire, după meciul de la Cluj, echipa locală a scăpat fără accidentări, astfel că Petru Ghervan va putea să-și folosească la maxim oricare din formulele de joc. „Vom încerca să ne facem punctele pe care ni le-am propus la începutul campionatului, indiferent de condițiile în care va avea loc acest joc. Sper ca jucătorii noștri să înțeleagă importanța acestui joc și să se concentreze în teren pentru a evolua la capacitate maxima, mai ales la capitolul angajament”, a declarat înaintea meciului de la Iași, antrenorul sucevean Petru Ghervan. acesta a mai adăugat, că în ciuda faptului că punctele de la Iași sunt ultimele programate în acest tur de campionat, asta nu înseamnă că echipa sa nu va face doar prezența în celelalte meciuri rămase, ci va lupta pentru fiecare punct.




