O delegație de aproape 30 de dansatori și meșteri populari au reprezentat Suceava la Ziua Regiunii Schwaben, în Germania, la invitația președintelui regiunii, Jurgen Reichert.
Desfășurată în perioada 23-26 iunie, în orașul Gundelfingen, situat pe malul Dunării, Ziua Regiunii Schwaben (Schwabentag) s-a axat în acest an pe dezbateri care au pus accent pe importanța autonomiei regionale și găsirea de soluții pentru problemele de pierdere a terenurilor și afectare a naturii, prin dezvoltarea construcțiilor pentru turism.
Administrația și cetățenii din Schwaben sunt extrem de interesați de turism, ca activitate economică, dar în același timp doresc să aibă un mediu curat și sănătos și nu sunt de acord cu extinderea suprafețelor construite, ci susțin folosirea la maximum a celor existente și reamenajarea ariilor industriale dezafectate sau a proprietăților părăsite.
Oferta de turism rural și religios și spectacole folclorice
La sărbătoarea șvabilor, sucevenii au avut un stand consistent, unde au prezentat oferta turismului rural și religios, ouă încondeiate, icoane pictate, ceramica de Marginea și alte obiecte și meșteșuguri populare. Dansatori de muzică populară au susținut spectacole în toate cele trei zile ale manifestării.
La prezentarea oficială a standurilor regiunilor care alcătuiesc Schwaben și a oaspeților din Suceava și Olanda, făcută, sâmbătă, de președintele Jurgen Reichert, a participat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Flutur a vorbit despre Suceava ca de „o Europa în miniatură” și a invitat participanții să meargă în Bucovina să descopere singuri comorile acesteia.
Pentru vizitatorii germani, cel mai atractiv punct la standul Sucevei au fost frumoasele tinere în costume populare. Chiar la prezentarea oficială, mulți localnici le-au cerut tinerelor permisiunea să se fotografieze împreună cu ele.
Precizăm că, în urmă cu două săptămâni, oficialii din Gundelfingen au aruncat în Dunăre o sticlă care conținea o invitație la Schwabentag: „Cine găsește această sticlă este așteptat la Schwabentag 2011, în Gundelfingen a.d. Donau”.
Până sâmbătă seara nu s-a prezentat nici un găsitor. După calculele organizatorilor, dacă nu este „culeasă” de pe traseu, sticla ar trebui să ajungă în august în Marea Neagră. Drumul pe care îl are de parcurs este de 2.470 km.
Schwabentag
Suceveni pe malurile Dunării, în Germania






