Păstrătorii tradiției

Suceveni la Gala „Tezaure umane vii”, de la București

Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”

Ministerul Culturii, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat luni, 9 noiembrie a.c., la București, Gala „Tezaure Umane Vii”, manifestare care a încununat, sub auspiciile UNESCO, creația populară românească în cadrul programului omonim derulat în perioada 2014 – 2015.
Manifestarea a avut ca scop recunoașterea și promovarea creatorilor și păstrătorilor tradiției românești prin acordarea titlului onorific „Tezaur uman viu”, iar printre cei 11 români care au primit acum acest titlu s-au aflat și sucevenii Vasile Ungureanu și Traian Davidean.
Vasile Ungureanu, din comuna Mălini, este rapsod popular, virtuoz al fluierului mare păstoresc, care conservă un repertoriu foarte valoros de melodii rituale pastorale, precum și melodii de joc reprezentative pentru zona Fălticeni și pentru nordul Moldovei. Este un strălucit povestitor înzestrat cu umor și un ascuțit simț de observație.
La rândul său, Traian Davidean, în vârstă de 91 ani, din Frătăuții Noi, este un vestit meșter popular cojocar, care duce mai departe meșteșugul pe care l-a deprins de la vârsta de cincisprezece ani.
A lăsat în urmă mai mulți ucenici, pe care i-a învățat să croiască și să coase bundițe, cheptare, cojoace și alte obiecte vestimentare.
Partea a doua a manifestării a constat într-o ceremonie impresionantă, care a avut loc la Palatul Cotroceni, sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, care a acordat personal medalia „Meritul cultural” pentru 37 de români care și-au dedicat viața păstrării și transmiterii elementelor de patrimoniu cultural imaterial – tradiții, obiceiuri și meșteșuguri care dau vigoare și originalitate creației populare.
Printre aceștia au primit înalta distincție și Felicia Cuciurean, din Bilca, și Dorin Cocîrță, din Fundu Moldovei, cărora le-a fost înmânată diploma care le conferă titlul de „Tezaur uman viu” din anul 2013.
În urma documentației întocmite de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Creației Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina în perioada 2013 – 2015 au obținut titlul de „Tezaur uman viu” un număr de patru păstrători și promotori ai tradițiilor sucevene.
Pentru următorii ani, Centrul Cultural Bucovina va evalua și va propune alte dosare de candidatură pentru acordarea acestui titlu onorific.

Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”
Păstrători ai tradiției, onorați cu titlul de „Tezaure Umane Vii”

Recomandări

Marele Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi acordat scriitorului Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni