Concurs internațional

Suceveni calificați în finala „Global Management Challenge”



Echipa de suceveni din cadrul Clubului Antreprenorial Studențesc (CASt), de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, denumită „Fs1SEAP”, formată din Roxana Apetri, Ștefan Vaculișteanu, Andrei Mareniuc, Marius Simion Toma și Nicolae Tanasuc, s-a calificat în finala națională a concursului internațional „Global Management Challenge”, care va avea loc pe 19 noiembrie, la Brașov. Din cele 64 de echipe calificate în cea de-a doua etapă a competiției, care inițial a reunit 128 de echipe concurente, doar 8 vor concura în finala de la Brașov, respectiv echipa care s-a clasat pe locul întâi în grupa din care a făcut parte.
De 27 de ani, „Global Management Challenge” reprezintă cea mai importantă competiție de management strategic din lume, care se adresează atât managerilor, cât și studenților.
Concursul, la care au participat până în prezent peste 350.000 persoane, se bazează pe un simulator interactiv de business creat de un grup de cercetători în management de la Universitatea Strathclyde din Scoția.
Președinta Clubului Antreprenorial Studențesc(CAS), Roxana Apetri, a spus că principala caracteristică a competiției este faptul că participanții sunt puși să ia decizii atât strategice, cât și operative în toate ariile de management ale companiei: analiza condițiilor financiare, planificarea producției (cantitatea, gama de produse, mijloacele de producție), marketing (prețuri, cheltuieli de promovare și publicitate), cercetare și dezvoltare, vânzări, managementul resurselor umane, management în situații de criză.



Recomandări

800 de liceeni suceveni au participat la ore de educație antreprenorială printr-un program organizat de CONAF Suceava

CONAF Sucursala Suceava organizează în premieră Maratonul pentru Educație Antreprenorială
CONAF Sucursala Suceava organizează în premieră Maratonul pentru Educație Antreprenorială