Sucevencele care și-au construit singure drumul către succes și au dovedit că lumea afacerilor sau a politicii nu mai aparține doar bărbaților vor fi premiate la începutul lunii martie la City Gallery, din Shopping City Suceava, unde va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentul „Femei de succes! Performanță la superlativ”, manifestare organizată de Fundația „Șanse Egale Valoare Autoritate” (SEVA), Monitorul de Suceava și Asociația „Edu-Max”.
Proiectul își propune să aducă în fața sucevenilor femei care au înregistrat rezultate notabile în diferite domenii de activitate, de la modă și estetică, până la politică sau afaceri.
„În fiecare an, la început de primăvară, când apar primele flori și primele raze de soare, organizăm o manifestare specială, destinată femeilor sucevence. Este un omagiu adus mamelor, bunicilor noastre și tuturor femeilor excepționale care își fac datoria cu responsabilitate și care ocupă poziții cheie în vârful ierarhiei profesionale, a vieții publice și sociale. Este un bun prilej de a evidenția necesitatea echilibrului atât de necesar, în cadrul organizațiilor, în special în rolurile decizionale, între femei și bărbați”, a declarat Angela Zarojanu, președinta Asociației SEVA.
Laureatele vor fi desemnate printr-un sondaj deschis pe www.monitorulsv.ro
În perioada 18-26 februarie, sucevenii sunt invitați să acceseze site-ul www.monitorulsv.ro, unde, în cadrul secțiunii dedicate acestui eveniment, pot propune, pentru fiecare din cele 17 categorii, un nume al unei femei care s-a afirmat cu succes în domeniul în care activează. Categoriile sunt: Administrație, Proză, poezie, muzică, Arte plastice, Educație, Cercetare, Sănătate, Drept, Afaceri, Protecția mediului, Societate civilă, Voluntariat, Sport, Estetică, Politică, Jurnalism, Turism și Modă. Cei care vor participa la acest studiu trebuie să completeze cel puțin un câmp al sondajului.
De menționat este faptul că, la finele perioadei alocate procesului de vot, toți cei care și-au exprimat cel puțin o opțiune pe www.monitorulsv.ro vor participa la o tombolă în urma căreia pot câștiga un abonament pentru o lună de zile la ziarul Monitorul de Suceava.
„Interesul de care s-a bucurat prima ediție a manifestării ne-a dat energia și încrederea că am reușit în proiectul nostru să aducem în prim-plan femei puternice, inteligente, dar în același timp frumoase și sensibile”, a mai declarat Angela Zarojanu.
Laureatele galei vor fi distinse cu diplome și cărți semnate de femei de succes din județ.
De menționat este faptul că la evenimentul din acest an și-a confirmat prezența Daniela Palade Teodorescu, redactorul-șef al revistei Avantaje.
Evenimentul va avea loc în data de 2 martie, începând cu ora 11.00, buna dispoziție urmând a fi asigurată de artiști de renume din județ.
Recunoaștere
Sucevencele cu rezultate deosebite vor fi sărbătorite în cadrul evenimentului „Femei de succes! Performanță la superlativ!”
