Handbal, junioare I

Sucevencele au învins o contracandidată la turneul semifinal



Handbalistele junioare I de la LPS Suceava au reușit să se păstreze în lupta pentru un loc de turneul semifinal, după ce s-au impus pe teren propriu în fața celor de la LPS Vaslui, o contracandidată la calificarea mai departe. Handbalistele antrenate de Doru Țugurlan au făcut o primă repriză foarte bună, mai ales în apărare și la pauză aveau un avans de patru goluri. În partea a doua, vasluiencele au intrat mult mai hotărâte și au întors rezultatul, reușind să preia conducerea în minutul 53, scor 25 – 24, moment în care sucevenii au cerut un time-out ce s-a dovedit foarte util pentru sportivele pregătite de Doru Țugurlan, deoarece în final, LPS Suceava s-a impus cu scorul de 30 – 28.
„A fost un meci foarte greu în care sportivele noastre s-au mobilizat exemplar, mai ales în apărare și pe final de meci, când au revenit și s-au impus. Urmează două meciuri foarte importante în această săptămână, pe care sperăm să le câștigăm și să ne apropiem de un loc ce duce mai departe”, a declarat antrenorul Doru Țugurlan.
Mâine, handbalistele de la LPS Suceava se vor deplasa la Onești, iar sâmbătă vor încheia returul campionatului pe teren propriu, cu o altă contracandidată la turneul semifinal, HC Oțelul Galați.