– Sub mandatul său de președinte al Agenției Nucleare Române, a fost pus în funcțiune reactorul doi al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă
Președintele Agenției Nucleare Române, suceveanul Valică Gorea, a intrat în istorie. Sub mandatul său a fost pusă în funcțiune unitatea doi de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Evenimentul considerat de Gorea istoric s-a produs duminică, la orele 23.25, când reactorul nuclear a atins „pragul de criticitate”, adică a fost inițiată reacția de fisiune în lanț. În afară de Valică Gorea, la eveniment au fost prezenți ministrul economiei, Varujan Vosganian, experții canadieni, italieni și români, reprezentanți ai organelor de securitate nucleare și reprezentanți ai instituțiilor de cercetare. „Duminică, la orele 23:25, la CNE Cernavodă a avut loc pentru a doua oară în România atingerea criticității la un reactor nuclear energetic. Este un moment istoric, întrucât marchează punerea în funcțiune a unei a doua unități nucleare de 700 MW în România, ridicând astfel capacitatea energetică nucleară a țării la 1400 de MW, care reprezintă circa 10% din capacitatea totală instalată în România. Anual, electricitatea totală de proveniență nucleară se estimează că va acoperi 18% din consumul intern, întrucât aceste unități funcționează la baza curbei de sarcină, având un factor de utilizare de peste 80%. În perioada imediat următoare, la Unitatea 2 de la Cernavodă vor începe probele și testele de ridicare în etape ale puterii nominale (10%, 25%, 50%, 75% și 100%), cu generatorul electric cuplat la Sistemul Electroenergetic Național (SEN). Trecerea cu succes a acestora, care includ și teste de securitate nucleară și garanții, va da liber în câteva luni la începerea operării comerciale”, a declarat Gorea.




