Lupte greco-romane

Suceveanul Teodor Horătău a terminat pe locul 10 la Campionatul European de juniori I



Suceveanul Teodor Horătău a fost la un singur minut de semifinalele Campionatului European de juniori I
Suceveanul Teodor Horătău a fost la un singur minut de semifinalele Campionatului European de juniori I

Aflat în primul an de juniori I, suceveanul Teodor Horătău a reprezentat zilele trecute România și Clubul Sportiv Municipal Suceava la Campionatul European de Lupte Greco-Romane pentru juniori I, competiție care a avut loc în Turcia. Produs al Liceului cu Program Sportiv Suceava și pregătit de antrenorul Andrei Bolohan, Teodor Horătău s-a aflat la prima sa competiție continentală, el participând și la un Campionat Mondial de juniori II (cadeți). Luptătorul sucevean a evoluat la aceste europene la categoria 55 de kilograme, iar în urma tragerii la sorți în primul tur a stat, evitând astfel un meci suplimentar. În turul II, Teodor Horătău a întâlnit un sportiv experimentat din Cehia și a reușit să se impună cu scorul de 5 – 0, după două reprize de trei minute fiecare.
În sferturile de finală, luptătorul sucevean a evoluat împotriva unui adversar experimentat din Armenia, dar chiar și așa a reușit să conducă cinci din cele șase minute ale meciului. Din păcate, în ultimul minut, când avea 6 – 4, suceveanul a riscat pentru a încheia meciul și a fost prins pe picior greșit de adversar, oprindu-se astfel în sferturile de finală ale competiției europene. Teodor avea o șansă să prindă recalificările și să urce mai sus, dar în semifinale armeanul a pierdut cu 0 – 1 în fața unui azer, Horătău încheind astfel competiția pe locul 10.
„Cred că Teodor putea să ocupe un loc mai bun, deoarece a dovedit că este un sportiv combativ pe saltea și a făcut puncte tehnice în fața unor adversari mai puternici și mai mari ca vârstă. Din păcate, lipsa de experiență l-a trădat, el fiind în primul an de juniori I, față de majoritatea adversarilor, care sunt în ultimul an. Dorința sa de performanță pe care a demonstrat-o pe saltea și nu numai ne dă speranțe pe viitor și sper să ajungă la Campionatul Mondial care în acest an se desfășoară în Brazilia. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat acestui sportiv de perspectivă, dar și secției de lupte de la CSM Suceava. Mai mult, ne dorim să avem resursele necesare să-l ținem pe Teodor Horătău la Suceava, astfel încât să reprezinte orașul cu succes în continuarea carierei sale”, a explicat antrenorul lui Teodor Horătău, Andrei Bolohan.



Recomandări